Autostradă Sibiu-Piteşti. CNAIR, anunț
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Autostrada
Autostrada
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP), pentru validare, documentaţia de atribuire a contractului 'Proiectare şi execuţie Autostrada Sibiu - Piteşti, Secţiunea 4: Ţigveni - Curtea de Argeş'.

Potrivit unui comunicat al CNAIR, obiectul contractului îl reprezintă proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru construcţia autostrăzii Sibiu - Piteşti, Secţiunea 4: Ţigveni - Curtea de Argeş (km 81+900 - km 91+761) în lungime de 9,86 kilometri, din care 1,35 kilometri tunel în zona de traversare a dealului Momaia.

Durata contractului va fi de 120 luni, din care 16 luni perioada de proiectare, 44 luni perioada de execuţie a lucrărilor şi 60 de luni perioada de garanţie a lucrărilor, completează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

După verificarea şi validarea de către ANAP a documentaţiei de atribuire, CNAIR va putea posta pe platforma informatică de achiziţii publice (SICAP) anunţul de participare împreună cu întreaga documentaţie.

Autostrada Sibiu - Piteşti este parte a coridorului TEN-T Core şi reprezintă tronsonul lipsă al coridorului Nădlac - Arad - Timişoara - Lugoj - Deva - Sibiu - Piteşti - Bucureşti - Constanţa, care traversează România de la vest (graniţa cu Ungaria) la est (Portul Constanţa).  

VEZI ȘI: EXCLUSIV Ce viitor are mass-media în Europa? Luciana Răduț-Gaghi, conferențiar, intervenție despre România - video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel