Data publicării:

Apartamente, grădiniţe, şcoli, licee şi instituţii din Brăila, fără căldură

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Furnizorul de gaze al CET Brăila a sistat alimentarea cu combustibil a centralei din municipiu, din cauza datoriilro acumulate, astfel că peste 11 mii de apartamente, grădiniţe, şcoli, licee, instituţii din Brăila au rămas, de joi noapte, fără căldură.

incalzire centralizata, calorifer, frig in casa”Aşa cum bănuiam, s-a oprit gazul la CET. Este o problemă asupra căreia am atenţionat demult. Eu sper ca zilele acestea să lămurim lucrurile. Din fericire, nu este foarte rece afară, dar asta nu înseamnă că aşa trebuie să stăm. Fac apel către toţi cetăţenii să încerce să îşi plătească măcar datoriile curente, aferente lunilor octombrie şi noiembrie, ca să se poată face plăţile şi să se poată cumpăra gazul necesar şi CET-ul să poată funcţiona”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, primarul Brăilei, Aurel Simionescu.

CET are de recuperat, în prezent, de la consumatori 10 milioane lei şi datorează furnizorului de gaze 8,4 milioane lei, potrivit directorului CET, Ionel Pătraşcu, transmite Agerpres.

Cele mai multe restanţe la CET le înregistrează asociaţiile de proprietari, care au fost date în judecată pentru recuperarea datoriilor, pe rol în această cauză fiind 160 de procese.

Primăria nu are nicio datorie la CET, suntem cu plăţile la zi. Dacă nu reuşim în luna decembrie să colectăm de la populaţie în jur de 20 miliarde de lei vechi, din cele 65 miliarde lei vechi datorie, plus cele 30 miliarde lei aferente lunii noiembrie, pentru că ne-am dus la 100 de miliarde lei vechi, o spun cu toată responsabilitatea că este posibil ca de sărbători să nu avem apă caldă şi căldură. Am discutat şi astăzi dimineaţă (n.r. vineri) cu cei de la CET, care trebuie să meargă la asociaţiile de proprietari să discute aceste lucruri la modul calm, liniştit, să facem ca oamenii să înţeleagă că nu se poate să avem o datorie aferentă aproximativ a trei luni de producerea a căldurii", a spus Simionescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel