ANAF a recuperat creanțe prin vânzarea unor imobile sechestrate
Agenția Națională de Administrare Fiscală a mai recuperat creanțe bugetare de 5,834 milioane lei, prin vânzarea la licitație a altor patru imobile sechestrate, informează ANAF într-un comunicat.
Cele patru imobile sunt spații comerciale cu o suprafață totală de peste 468 mp, situate în București, în Șoseaua Pantelimon, Șoseaua Colentina și Șoseaua Mihai Bravu.
"În conformitate cu prevederile art. 252 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, în cel mult 5 zile de la data adjudecării, adjudecatarul este obligat să plătească prețul, în lei, în numerar la o unitate a Trezoreriei Statului sau prin decontare bancară", se menționează în comunicat.
Reprezentanții ANAF precizează că prin vânzarea celor patru imobile a fost pusă în executare hotărârea judecătorească definitivă pronunțată în materie penală nr. 258/24.03.2016, definitivă prin Decizia penală nr. 162/03.10.2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul penal nr. 1191/1/2015 și subliniază că în data de 24 august, în intervalul 13:00-17:00, sunt programate licitații pentru valorificarea celorlalte bunuri imobile sechestrate, din același dosar.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News