Data publicării:
Sorin Grindeanu: TAROM va intra în reorganizare
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri, la inaugurarea terminalului de la Aeroportul Internațional "Delta Dunării" de la Tulcea că TAROM, după ce va primi, până la finele lunii, ajutor din partea Comisiei Europene va intra într-o etapă de reorganizare economică.
La întrebarea DC News, dacă TAROM și-a exprimat dorința de a opera curse regulate la Tulcea, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că în acest moment compania se confruntă de mai mulţi ani cu dificultăţi financiare.
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul acestei luni acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, după această etapă care sper eu că se va încheia în perioada următoare, odată cu primirea acelui ajutor de la Comisie, să intre într-o etapă de reorganizare economică. Asta va însemna de multe ori poate decizii care nu sunt foarte aplaudate dar absolut necesare, dacă vrem să salvăm Tarom”, a declarat Sorin Grindeanu, în conferință de presă de la Tulcea.
"Nu intră în discuţie dorinţa noastră de a salva această companie, dorinţa de a găsi orice fel de soluţii, inclusiv parteneriate care să ducă la acest scenariu fericit. Am căutat acest lucru, inclusiv săptămâna trecută, când am fost cu premierul în zona Golfului. Mâine (joi,n.r.), avem o comisie mixtă la Bucureşti şi încercăm să găsim soluţii pentru TAROM", a mai declarat ministrul Transporturilor.
Totodată, Grindeanu a mai declarat că: "O companie de mărimea TAROM, care e aşezată pe baze economice corecte, are în mod normal în jur de 500, 600 de angajaţi, dintre care 90% dintre ei fiind personal navigant. Noi avem dublu", a spus ministrul Transporturilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News