Referitor la situaţia candidaturilor la nivelul Bucureştiului, Liviu Dragnea a precizat, luni, într-o conferinţă de presă: 'Sunt în mare parte stabiliţi. (...) Urmează ca în zilele următoare să decidem care este cel mai bun moment în care să comunicăm, atât echipa de pe sectoare, cât şi candidatul la Primăria Capitalei'.
Întrebat dacă, în BPN, le-a propus Rovanei Plumb, lui Eugen Teodorovici şi lui Nicolae Bănicioiu candidaturi la o primărie de sector, Dragnea a confirmat. 'Da, i-am întrebat dacă doresc. A fost un răspuns negativ. Domnul Teodorovici a zis că vrea să se mai gândească', a susţinut preşedintele PSD, în opinia căruia aceştia sunt oameni cu experienţă şi cu vizibilitate, chiar şi cu expertiză, care ar fi putut aduce un plus în această campanie.
Despre varianta introducerii lui Eugen Teodorovici în sondajele PSD privind candidatura la Primăria Capitalei, Dragnea a arătat că 'toată lumea a fost măsurată din toate poziţiile'.
"În Comitetul Executiv Naţional vom lua o decizie. Deci, candidaturile pentru Primăria Capitalei (şi primăriile de sector - n.r.) vor fi validate în Comitetul Executiv Naţional, unde vor fi prezentate măsurătorile respective. (...) Decizia în CExN se ia prin vot. O să decidem atunci dacă votăm în bloc sau dacă votăm pentru fiecare candidat', a declarat preşedintele PSD.
[citeste si]
Legat de alegerile locale, Dragnea a arătat că a avut o primă discuţie despre situaţia organizaţiei Piteşti a PSD cu Tudor Pendiuc, fostul primar al municipiului, şi urmează o alta în această săptămână.
'Am avut o discuţie mai largă despre starea organizaţiei de municipiu. Vom avea din nou o discuţie, nu ştiu dacă va candida domnul Pendiuc, dar era firesc să mă văd cu el. Ne cunoaştem de foarte mult timp. Este unul dintre cei mai buni primari din această ţară, un om foarte respectat şi cu foarte multă experienţă şi care cred eu că ştie foarte bine ce se întâmplă în municipiul Piteşti', a spus acesta.
Tot în această săptămână, a precizat Dragnea, se vor finaliza şi discuţiile privind colaborarea la alegerile locale cu ALDE. 'Şi aşteptăm să se termine întâlnirea colegilor de la UNPR să vedem ce poziţie politică vor adopta', a mai declarat el.
Dragnea a precizat că vicepreşedintele PSD Gabriela Firea a avut o discuţie cu preşedintele interimar al UNPR Neculai Onţanu. 'Au avut o discuţie bună, din punctul meu de vedere. Şi, repet, după întâlnirea pe care o au astăzi colegii de la UNPR probabil că vor avea o poziţie politică conturată', a mai declarat preşedintele PSD.
Potrivit afirmațiilor liderului social-democraților, Biroul Permanent National al PSD a validat alte trei candidaturi pentru primarii municipii reședință de județ - Bistrița, Brăila și Satu Mare: 'Am avut în Biroul Permanent Naţional câteva validări ale unor candidaţi pentru primării municipii reşedinţă de judeţ. Astăzi am validat pentru municipiul Bistriţa candidatura domnului Ovidiu Creţu, actualul primar în funcţie, la Brăila - domnul Marian Dragomir, iar la Satu Mare - actualul primar, domnul Dorel Coica'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky