Data publicării:

Adrian Severin: Scandalul cu mine din PE, execuție politică

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
severin
severin

Alegeri prezidentiale 2024

Europarlamentarul Adrian Severin, cercetat de procurorii anticorupție pentru luare de mită și trafic de influență, spune că scandalul creat în jurul său este o execuție politice a unor ”forțe europene”. Fostul social-democrat nu a demisionat din PE, precum ceilalți doi colegi implicați în dosar, pentru că a vrut să arate că ”românii nu pot fi scoși așa ușor din joc”.

Adrian Severin a declarat, luni seara, la Realitatea Tv, că materialul jurnaliștilor de la Sunday Times, care i-au oferit bani pentru susținerea unui amendament, este o înscenare. Potrivit lui Severin, materialul jurnalistic este ”un film editat, care alătură pasaje din diverse convorbiri pentru a demonstra că s-a întâmplat ceva ce nu s-a întâmplat”.

El mai spune că, în cazul respectiv, a încheiat un contract de consultanță pentru care a primit aprobarea PE și că a fost remunerat pentru consultanță, nu pentru depunerea vreunui amendament. ”Agenți provocatori” au stârnit scandalul din ”interese ale altor forţe politice din Europa care doreau să oprească demersuri politice în care eu eram implicat, care se refereau la trasarea frontierei intre spaţiul euroatlantic şi euroasiatic”, explică Severin.

Eurodeputatul precizează că are un caz diferit de al austriacului Strasser, care a fost nevoit să demisioneze pentru că are ”probleme”.

”Vine lumea de pretutindeni şi ne roagă să depunem amendamente, nu e ilegal, ilegal e să iau bani pe aşa ceva. Nu am depus niciun amendament, nu am cerut bani în legătură cu acest amendament. Am avut un contract de consulting avizat, executat pentru care aveam dreptul la onorariile aferente. S-a spus ca e mai grav cazul meu decât al colegului austriac (n.r. care a fost condamnat şi care a demisionat din PE). Strasser povestește (în timp ce e filmat, n.r.) că a venit în PE fix ca să facă lobby şi spune că el mai are încă 6 clienţi. Organele de anchetă i-au găsit pe cei 6, de aici s-au consolidat acuzaţiile şi a fost condamnat. Ancheta DNA a încercat să-mi găsească şi mie cadavre in curte, nu au găsit. Sunt cazuri total diferite. Austriacul şi-a dat demisia pentru că ştia că are probleme, iar slovenul pentru că n-a mai putut suporta presiunea psihologică. Nedemisionând, am dat semnalul că românii nu pot fi scoşi aşa uşor din joc cum vor unii cu tot felul de manipulări”, a adăugat europarlamentarul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel