Întrebat cu privire la faptul că a părăsit în decurs de o jumătate de an şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi mandatul de deputat, pentru care a primit voturile cetăţenilor din judeţ la alegerile locale şi parlamentare din 2016, Gâdea a menţionat că trebuie să respecte promisiunile asumate în faţa alegătorilor teleormăneni indiferent de poziţia pe care o ocupă. 'Am primit vestea cu încredere şi multă responsabilitate. Nu ştiu deocamdată de poziţie voi ocupa (în cadrul ministerului n.red.) Orice funcţie implică o responsabilitate. Nu am stat să mă gândesc cum a fost trecerea. Este important să îmi fac treaba indiferent unde sunt. Sper din poziţia aceasta să fac multe lucruri bune. Este un pas important pentru activitatea profesională. Este o onoare şi o mare responsabilitate', a afirmat Adrian Gâdea.
Fost director la Căminul de bătrâni din comuna Furculeşti, Adrian Gâdea a făcut parte din organizaţia de tineret a PSD Teleorman când Liviu Dragnea era încă preşedinte al organizaţiei judeţene. Ulterior, după plecarea lui Liviu Dragnea la Bucureşti, Adrian Gâdea a ocupat funcţia de preşedinte al Partidului Social Democrat Teleorman. La alegerile locale din vara anului 2016, Adrian Gâdea a fost ales pentru a doua oară preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
La alegerile parlamentare din 11 decembrie acesta a fost ales deputat pe listele PSD, funcţie la care va renunţa în termen de 15 zile de la numirea lui în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale.
Locul său în Camera Deputaţilor va fi luat de Violeta Răduţ, al patrulea candidat pe lista PSD la alegerile parlamentare. Aceasta are 36 de ani şi este angajată a Primăriei Municipiului Alexandria.
Ce avere deține Adrian Ionuț Gâdea
Potrivit declaraţiei de avere, Adrian Gâdea deţine un autoturism marca Dacia Logan achiziţionat în anul 2005, are două credite în valoare de 52.000 de lei respectiv 30.500 de lei. În utimul an fiscal aceasta a încasat din salariul provenit din funcţia de preşedinte al CJ Teleorman 55.866 de lei, iar la venituri din alte surse figurează cu o donaţie de 10.500 de lei. Noul secretar de stat este jurist de profesie. Totodată, un alt teleormănean - Dorin-Sandu Voicu, şef timp de 21 de ani al structurii teritoriale a Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, a fost numit recent de premierul Sorin Grindeanu preşedinte cu rang de secretar de stat al Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales