Actorul Mircea Albulescu rămâne internat în spitalul din Timișoara
Actorul Mircea Albulescu, ajuns în noaptea de luni spre marţi la Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean Timişoara, cu dureri în piept, rămâne internat la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.
Medicul Alina Lupu, purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Cardiovasculare din Timişoara, a declarat, miercuri, că actorul Mircea Albulescu se află în continuare internat în acest spital, fiind supus unor investigaţii amănunţite, scrie Mediafax.
"Maestrul Mircea Albulescu este în continuare internat în spital, îl tratăm ca pe orice pacient care a venit de urgenţă la noi. Acest lucru înseamnă că este în continuare supus unor analize amănunţite şi va mai rămâne internat o perioadă", a declarat Alina Lupu. Aceasta a mai spus că pacientul este stabil, conştient şi cooperant.
Citește și: Mircea Albulescu, internat de urgenţă
Potrivit medicilor de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara, actorul Mircea Albulescu a fost deja supus unei coronarografii, în cursul zilei de marţi, procedură de diagnostic care permite verificarea condiţiei arterelor coronare. De asemenea, potrivit medicilor, i se fac şi alte investigaţii medicale.
În noaptea de luni spre marţi, actorul Mircea Albulescu s-a prezentat la Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean din Timişoara, acuzând dureri în zona pieptului. Medicii de aici l-au transferat la Institutul de Boli Cardiovasculare din municipiu, unde a fost internat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News