Accident feroviar între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu
Traficul feroviar între Râmnicu Vâlcea şi Sibiu este blocat din cauza unui accident produs, vineri, în urma căruia o femeie a fost grav rănită.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, subcomisarul Eusebiu Predonescu, la ora 9,26, un tir încărcat cu carne s-a ciocnit cu un autoturism, după care s-a răsturnat pe calea ferată aflată în apropierea DN 7. Femeia care se afla la volanul autoturismului a fost grav rănită.
Accidentul s-a produs în apropriere de Gara Câineni, primele date arătând că un autoturism Daewoo a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un tir care circula regulamentar.
În urma impactului, tir-ul a ajuns pe calea ferată aflată în imediata şoselei, unde s-a răsturnat, blocând traficul feroviar, în timp ce femeia din autoturism a rămas blocată între fiare, până la sosirea echipajului de descarcerare. Starea conducătoarei auto este gravă.
Ca urmare a producerii accidentului, traficul rutier pe DN7 se desfăşoară alternativ pe sensul Sibiu - Râmnicu Vâlcea, sub supravegherea poliţiştilor, iar traficul feroviar este blocat, la faţa locului fiind aşteptată o macara pentru scoaterea tir-ului de pe calea ferată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News