„Biserica Ortodoxă Română, ca și celelalte culte religioase din România, așa cum știți, a avut o atitudine exemplară și apreciată inclusiv de autorități în legătură cu respectarea unor reguli justificate din înalte rațiuni medicale pe care toți le-am luat în serios. Biserica conține cea mai mare parte a ceea ce noi numim societate civilă. Cred că aceste două luni de experiență fără precedent în viețile noastre au operat o internalizare a unor reguli legate de grija față de ceilalți, față de noi, această grijă fiind în zona religiosului, în zona creștină, dublată de atenția filantropică pe care o insuflă sentimentul religios.
Din această perspectivă eu cred că dialogul interinstituțional poate fi unul relaxat pentru că nu trebuie să ne imaginăm că redeschiderea accesului credincioșilor în biserici ar putea provoca o destabilizare sau o stricare a ceea ce s-a câștigat cu un efort atât de mare din partea fiecăruia dintre noi", a spus Vasile Bănescu, la Antena 3.
„Considerăm că a redeschide locașurile de cult face parte din procesul firesc de normalizare a vieții noastre sociale, dimensiunea religioasă a acestei vieți personale și sociale fiind una esențială. Concret, credem că bisericile și lăcașele de cult pot fi deschise inițial unui număr restrâns de persoane pentru închinare individuală. Deja s-a vorbit de o cifră rezonabilă pentru aceste evenimente religioase cu caracter privat, maximum 16 persoane. Pentru accesul unui om care trece pe stradă și vrea să intre în biserică să se roage pentru câteva minute, acest lucru ține de firescul absolut al lucrurilor. Așadar, inițial o deschidere a bisericilor pentru accesul unui număr restrâns de persoane, sub supravegherea personalului clerical, cu respectarea tuturor măsurilor care au fost luate de la începutul crizei. Ulterior, slujbele vor putea fi ținute afară, cu păstrarea distanței fizice rezonabile", a declarat acesta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales