Data publicării:
Academia de Sănătate. Contribuția sistemului privat la Sănătate, cu Dr Victor Costache și dr Bogdan Moldovan
Invitații de luni, 24 mai, ora 11.00, de la emisiunea săptămânală Academia de Sănătate, realizată de prof dr Irinel Popescu, sunt doi chirurgi foarte cunoscuți de la Spitalul Sfântul Constantin din Brașov: dr Victor Costache și dr Bogdan Moldovan.
„Ediție specială la Academia de Sănătate. Luni vom fi în direct cu Spitalul Sfântul Constantin din Brașov, un spital privat foarte cunoscut de altfel în România prin mai multe realizări pe care le-a obținut de-a lungul timpului. Vom intra în dialog cu un chirurg cardiovascular, doctor Victor Costache, fost ministru al Sănătății, reîntors la profesia de bază, și doctorul Bogdan Moldovan, chirurg de chirurgie generală.
Mai multe evenimente au avut loc în acest spital în ultima vreme, despre care aș dori să vorbim, din perspectiva faptului că rețeaua privată de sănătate își aduce o contribuție importantă la rezolvarea problemelor sănătății în România, și acest lucru se va vedea și din discuția noastră.
Și în contextul în care, iată, o formulă care nu e nouă, de altfel, și anume aceea de a opera împreună cu o echipă străină un număr mai mare de pacienți, în cazul de față copii cu afecțiuni cardiace, rămâne o formulă foarte eficientă pentru rezolvarea problemelor acestor micuți” a dezvăluit prof dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii.
Emisiunea Academia de Sănătate va fi transmisă LIVE, luni, 24 mai, de la ora 11.00 și reluată la ora 19.00, simultan pe paginile de Facebook și canalele de Youtube ale DC News și DC Medical, dar și pe DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News