Zlatko Dalic, selecţionerul Croaţiei, înainte de semifinala cu Argentina de la CM 2022: Dacă vom câştiga, va fi cel mai mare meci din istoria noastră
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres
Zlatko Dalic, selecţionerul naţionalei de fotbal a Croaţiei, spune că o victorie în semifinala Cupei Mondiale contra Argentinei ar putea fi cel mai important lucru din istoria ţării. 

"Ne dorim mai mult. Faptul că suntem din nou în semifinale este un succes extraordinar pentru noi, dar vrem mai mult. Suntem între cele mai bune patru echipe din lume. Este un succes extraordinar pentru Croaţia, să obţină acest lucru în două Cupe Mondiale consecutive. Dar ne dorim mai mult, chiar dacă jucăm cu marea Argentina, condusă de Messi. Ei au mai multă presiune asupra lor decât noi. Sunt optimist din fire. Am încredere în jucătorii mei, în calităţile lor şi în forţa lor de caracter. Să repeţi o astfel de ispravă patru ani mai târziu cu o nouă echipă, este incredibil, un mare succes. Dacă vom câştiga mâine, va fi cel mai mare meci din istoria noastră. Nu îmi puteam imagina să conduc Croaţia în două Cupe Mondiale şi să joc o finală. Dar sunt fericit pentru că am avut această şansă. Sunt mândru de ceea ce am făcut, de Croaţia şi de jucătorii mei. Să fiu selecţionerul Croaţiei a fost unul dintre visele mele, dar nu puteam să visez la ce se întâmplă acum", a spus Dalic, citat de Agerpres.

Aşa cum se ştie, selecţionata Croaţiei, vicecampioana mondială, a învins formaţia Braziliei cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare şi s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, vinerea trecută, pe Education City Stadium din Doha, într-un meci în care scorul a fost egal, 1-1 (0-0, 0-0), după prelungiri.

Croaţia a reuşit să se impună din nou la loviturile de departajare, demonstrând un psihic de fier.

În cinci meciuri jucate în Qatar, Croaţia are doar o victorie în 90 de minute, 4-1 cu Canada, remizând cu Maroc şi Belgia, înainte de a trece de Japonia la loviturile de departajare (considerat meci egal).

Croaţia a câştigat toate meciurile care au avut lovituri de departajare la Cupa Mondială, învingând Danemarca (optimi), Rusia (sferturi) în 2018, Japonia (optimi) şi Brazilia (sferturi) în 2022, condusă de inepuizabilul Luka Modric (37 ani). 

Doi accidentaţi revin la Argentina 

Fotbaliştii argentinieni Angel Di Maria şi Rodrigo De Paul sunt "în principiu disponibili" pentru meciul de marţi cu Croaţia din semifinalele Cupei Mondiale 2022, a declarat luni selecţionerul lor Lionel Scaloni, citat de AFP.

Ambii cu probleme musculare, Di Maria şi De Paul nu au putut juca în întregime meciul cu Olanda din sferturile de finală ale competiţiei. De Paul a fost înlocuit în minutul 65, în timp ce Di Maria, forfait pentru optimi de finală, a disputat doar ultimele 10 minute ale prelungirilor.

"Astăzi, vom avea o viziunea mai clară asupra situaţiei. În principiu, sunt disponibili, este o veste bună. Trebuie însă să vedem care este disponibilitatea fiecăruia în ceea ce priveşte timpul de joc", a explicat Scaloni.

"Vom vedea în seara asta şi mâine. Eu înţeleg însă că ei sunt în stare să joace. Suntem bine, sunt doi jucători suspendaţi (fundaşii laterali Acuna şi Montiel - n.r.) şi e ceva ce trebuie să rezolvăm. Dar în general, echipa e bine", a adăugat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel