Ministrul de interne slovac, Robert Kalinak, şi-a anunţat luni demisia, cerută de opoziţie, de un partid din coaliţia de guvernare şi de manifestanţi, în contextul asasinării jurnalistului Jan Kuciak în februarie, relatează AFP şi Reuters.
'Este important să fie menţinută stabilitatea, aşa că demisionez din postul de ministru de interne şi din postul de vicepremier', a anunţat Kalinak, a cărui demisie ar putea permite supravieţuirea guvernului de coaliţie condus de premierul Robert Fico. 'Cred că prin acest gest voi contribui la stabilizarea situaţiei în Slovacia', a spus el într-o conferinţă de presă.
'Obiectivul meu principal este de a clarifica acest dublu asasinat. Trebuie să ştim cine l-a comis şi de ce', a adăugat el. Jurnalistul de investigaţii Jan Kuciak a fost asasinat cu focuri de armă împreună cu iubita sa în apartamentul lor, în ultimul weekend din februarie.
[citeste si]
Anchetele sale jurnalistice se axau pe legăturile obscure dintre oamenii de afaceri şi politicieni, printre investigaţiile sale mai recente fiind şi afacerile derulate în Slovacia de italieni care ar avea legături cu mafia. În urma celor două crime au fost reţinuţi şapte suspecţi italieni, care între timp au fost eliberaţi din lipsă de probe.
Deşi circumstanţele acestui asasinat rămân neclare, uciderea jurnalistului a avut ca efect un val de indignare şi de proteste în ţară. Vineri seară, zeci de mii de persoane au participat la manifestaţii anticorupţie în mai multe oraşe slovace, protestatarii cerând demisia lui Fico şi a ministrului de interne.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați