Vuza: Dan Diaconescu se pricepe la chimie, cum mă pricep eu la TV
Omul de afaceri Ștefan Vuza, care s-a înscris în cursa pentru Oltchim prin intermediul a două firme din cadrul grupul SCR, consideră că privatizarea combinatului vâlcean se va relua în șase luni, întrucât Dan Diaconescu se pricepe la chimie, tot așa de bine cum se pricepe el la televiziune.
În opinia omului de afaceri Ştefan Vuza, cel care controlează societatea Chimcomplex Borzești prin Grupul Societății Comerciale Române, această privatizare este una ”nefericită”.
Dan Diaconescu, noul adjudecatar al pachetului de acţiuni Oltchim, nu va reuși să facă față unei asemenea provocări, a arătat Ștefan Vuza, într-o intervenție telefonică la Relitatea TV, în emisiunea lui Ionel Dancă. ”Are de rezolvat probleme de bani, de experiență, care îi lipsește și de management și nu cred că va reuși”, a afirmat afaceristul, convins că proprietarul OTV nu este om de business în acest domeniu.
”Domnul Dan Diaconescu se pricepe la chimie, cum mă pricep eu la televiziune”, a explicat Ștefan Vuza.
Potrivit omului de afaceri, această privatizare a combinatului Oltchim se va relua în maximum șase luni.
Ștefan Vuza s-a înscris în cursa pentru Oltchim, unde statul deține 54,8% din acțiuni, prin intermediul a două firme din cadrul grupul SCR, Aisa Invest şi Chimcomplex.
Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a decis luni ca privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea să fie amânată pentru 20 septembrie, după ce au fost depuse mai multe contestataţi în instanţă la privatizarea Oltchim, deși termenul iniţial pentru licitaţie era 18 septembrie.
Ofertele au putut fi depuse până la 20 septembrie, ora 12.00, iar licitaţia pentru privatizare a avut loc vineri, 21 septembrie.
Dan Diaconescu este marele câștigător al licitației de vineri pentru privatizarea Oltchim. Oferta patronului OTV pentru acţiunile Ministerului Economiei la Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) este de 203,14 milioane lei (45 milioane euro).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News