Viorica Dăncilă, pas important: Aşa cum ne-am propus
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Dăncilă
Dăncilă
Guvernul îşi doreşte o preşedinţie de succes la Consiliul Uniunii Europene, care trebuie pregătită foarte bine, a afirmat marţi prim-ministrul Viorica Dăncilă. 

Potrivit unui comunicat al Executivului, Consiliul Interministerial pentru Pregătirea şi Exercitarea Preşedinţiei României la Consiliul UE a avut marţi, la Palatul Victoria, o nouă întâlnire de lucru, prezidată de premierul Dăncilă. Cu acest prilej, a fost aprobat calendarul actualizat al reuniunilor ce vor fi organizate în România în cele şase luni de mandat la preşedinţia Consiliului UE, care cuprinde 239 de evenimente la Bucureşti şi în teritoriu, acoperind toate judeţele. România intră, astfel, în etapa finală a părţii organizatorice din cadrul procesului de pregătire a mandatului.

„Este un pas foarte important. Toţi ne dorim o preşedinţie de succes la Consiliul Uniunii Europene, pe care trebuie să o pregătim foarte bine, astfel încât, din momentul preluării, lucrurile să meargă foarte bine, aşa cum ne-am propus”, a declarat Dăncilă.

Totodată, la întâlnirea de lucru au fost prezentate progresele înregistrate în ultimele luni, atât în ceea ce priveşte abordarea tematicilor europene, cât şi pe palierul organizatoric, pentru pregătirea acestui moment important pentru ţara noastră. În egală măsură, a fost evidenţiat faptul că, în acest moment, ţara noastră are deja calitatea de 'viitoare preşedinţie' în raport cu interlocutorii de la Bruxelles şi totodată de 'preşedinţie din umbră' în raport cu partenerii austrieci, ceea ce presupune obligaţii şi responsabilităţi suplimentare pentru România, atât la nivel politic, cât şi la nivel tehnic. 'Exercitarea acestor atribuţii reprezintă dovada angajamentului României cu privire la asigurarea continuităţii agendei europene, prin pregătirea din timp a tranziţiei negocierilor înspre echipa Preşedinţiei României la Consiliul UE', se arată în comunicat.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel