Victor Socaciu, trei legi importante în timpul mandatului său de parlamentar
Autor: D.C. | Publicat pe: 27 dec 2021, 15:15
WhatsApp
socaciu
socaciu
Victor Socaciu a avut o scurtă carieră politică, fiind ales parlamentar între 2008-2012. Votul a fost uninominal, iar Socaciu a reprezentat circumscripția Mureș.   

Victor Socaciu a fost vicepreședintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților și a semnat peste 80 de inițiative legislative. Trei legi importante se leagă de numele său.

Camera Deputaţilor a aprobat, în noiembrie 2010, un proiect de lege  privind instituirea, la 15 ianuarie, a Zilei Culturii Naţionale. Eugen Simion a declarat Agerpres că, prin adoptarea acestei legi, România intră în sfârșit în rândul ţărilor europene care au o zi a culturii naţionale.

Simion a subliniat că a găsit în vicepreşedintele Comisiei pentru Cultură din Camera Deputaţilor, social-democratul Victor Socaciu, un partizan foarte eficient al ideii sale de instituire a Zilei Culturii. Deputaţii au adoptat proiectul cu 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi două abţineri. Legea prevede ca  TVR şi radioul public să realizeze programe speciale pentru această zi.

În 2011, Socaciu a inițiat un proiect de lege prin cacre comercianții erau obligați să accepte returnarea oricărui produs în primele două zile de la cumpărare, cu excepția alimentelor și băuturilor. 

Un alt proiect de lege al artistului a stârnit mari controverse. Victor Socaciu a avut, în 2011, o inițiativă de modificare a Legii audiovizualului, care prevede obligativitatea dublării filmelor străine în limba română. Potrivit proiectului de lege, "operele cinematografice în limbi străine vor fi traduse in limba romana, traducerea fiind asigurată prin procedeul dublajului", iar CNA va urmări respectarea și aplicarea acestei prevederi. Victor Socaciu susținea, în expunerea de motive, că prin promovarea acestei propuneri urmăîrește în special "protejarea identității naționale".
"Folosirea subtitrării introduce cuvinte noi, care ulterior vor fi asimilate de populație. Aceste cuvinte sunt apoi folosite din ce în ce mai des în limbaj și ajung să fie considerate ca termeni obisnuiți. Din această cauză, limba se deteriorează, acest aspect conducând la afectarea identității naționale", spunea Victor Socaciu, citat de Mediafax. Italia, Germania, Ungaria și Polonia dublează filmele străine.

Victor Socaciu, compozitor și interpret de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune și fost parlamentar Victor Socaciu a murit luni, la vârsta de 68 de ani. Socaciu a condus, timp de un an, Secretaritul de Stat pentru revoluționari și a fost consul general al României la Montreal, în Canada.

Artistul a debutat în anul 1970 cu trupa Zodiac. După 1989 a devenit producător al Festivalului Național-Concurs de muzică Folk „Om Bun”, dar și al Festivalului Național – Concurs „Cântec de dragoste”.

Victor Socaciu suferea de mai mulți ani de insuficiență renală, din cauza diabetului, și beneficiase în 2009, de un transplant de rinichi, realizat în Cluj. În septembrie anul acesta, artistul a fost internat în stare gravă, necesitând oxigenoterapie după infectarea cu COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?