Data publicării:

Copil de 6 ani, "marfă" de 8.000 de lei pentru un neamț. Val Vâlcu: Unde i-ar fi mai bine copilului?

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik

Un copil din Gorj ar fi fost vândut în Germania pentru suma de 8.000 de lei.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au deschis o anchetă pentru a clarifica circumstanțele prin care un copil de șase ani a fost vândut unui cetățean german. Investigatorii încearcă să afle cum a fost posibil ca minorul să treacă granița și care au fost documentele folosite în această tranzacție, având în vedere suspiciunile de utilizare a unei procuri false.

Se consideră că a ieșit cu acte false câtă vreme procura a fost semnată de părinți? Prezent în platoul România TV, jurnalistul Val Vâlcu a făcut unele observații pe marrginea cazului:

"E cunoscută judecata solomonică - două femei își disputau un copil - e al meu, ba e al meu... Când s-a decis să fie tăiat în jumătate și să-și primească fiecare jumătatea mama adevărată a renunțat. În acest caz, invers dacă ne gândim, unde i-ar fi mai bine copilului? Într-o familie care-i dispusă să-i ia cadouri și să-l vândă sau într-o familie care-și dorește cu disperare un copil și e dispusă să plătească pentru asta? Oricum nu poate rămâne în acea familie care a fost în stare să-l vândă. Acei părinți ar trebui să fie decăzuți din drepturi. Autoritatea statului trebuie să ia acel copil dintr-o familie dispusă să-l vândă, asta-i clar, și să i se găsească o familie de adopție" a spus Val Vâlcu.

Avocarul Adrian Cuculis a venit cu completări: "Legea adopțiilor nu prevede sancțiuni penale pentru cel care dă banul. Prevede sancțiuni penale pentru cel care primește banul, respectiv pentru familie. În partea cealaltă, cel care dă banii este considerat cumva nevinovat. Dacă e vorba de vreun trafic de copii... asta-i o altă discuție, acolo sunt intermediari..."

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
pixel