Vezi cum te păcălești cu noul sistem de plată a TVA la încasarea facturii
Firmele care au cifre de afaceri sub 500.000 vor plăti TVA la încasarea facturii, nu la emitere, ca până acum. Cel puțin, asta așteaptă mii de patroni, de la 1 ianuarie 2013. Clienții rău-platnici nu le vor mai afecta afacerile, își spun ei, așa cum se întâmplă în prezent, când ai de virat TVA-ul chiar dacă nu vei primi banii niciodată.
În realitate, plata TVA este doar amânată. Un expert de la Camera Consultanților Fiscali avertizează că lucrurile nu sunt așa de frumoase cum par și înscrierea în noul sistem ar trebui să fie opțională. Într-un articol publicat în revista de specialitate, Dan Manolescu susține că nu toate firmele vor fi avantajate de noul sistem, convenit cu FMI. Dacă deducerile de TVA au o pondere importantă în contabilitatea firmei, cum se întâmplă la IMM-urile care folosesc multe materii prime sau componente pentru producție sau care fac vânzare cu amănuntul, vor apărea probleme. Vor crește cheltuielile pentru contabilitate și vor apărea riscuri care țin de plata în numerar. E posibil ca marile firme să se orienteze tot spre furnizori care au cifre de afaceri peste 500.000 de euro, ca să nu fie blocate deducerile și să nu aibă probleme cu plata în numerar.
Potrivit lui Dan Manolescu, noul sistem convenit cu FMI presupune colectarea de TVA la momentul încasării facturilor, dar nu mai târziu de a 90-a zi calendaristică de la data emiterii facturii. În schimb, exercitarea dreptului de deducere este amânată până la plata facturii şi este posibilă doar dacă se face şi dovada plăţii. Pe de o parte, plata TVA către stat este doar amânată, într-un interval de trei luni. Pe de alta, deducerea TVA-ului de la achiziții este condiționată de plata TVA conținut de facturile emise.
În prezent:
Creanță: 100 RON + TVA colectat: 24 RON; Datorii: 100 u.m. + TVA deductibilă 24 RON;
TVA de plată = 0
Din 2013:
Creanță: 100 RON + TVA colectat: 24 RON; Datorii: 100 u.m. + TVA deductibilă 24 RON;
TVA de plată = 24 RON după 90 de zile, până la plata furnizorilor.
Un dezechilibru și mai mare apare în cazul celor care se află în mod frecvent, prin natura activităților economice desfășurate, în poziție de rambursare de TVA (ex. exportatorii de bunuri, prestatorii de servicii către extern), care vor suferi întârzieri la rambursarea TVA imediat după tranziția la noul sistem, întrucât nu vor putea deduce și, implicit, nu li se vor restitui sumele reprezentând TVA aferent facturilor neachitate. Conform actului normativ în discuție, exercitarea dreptului de deducere este amânată până la plata facturii și pentru contribuabilii din afara sistemului, care beneficiază de livrări sau prestări de servicii de la un contribuabil eligibil.
Riscul care îi paște pe micii contribuabili este ca marile firme să se orienteze tot spre companii care au cifră de afaceri peste 500.000 euro, pentru a nu fi silite să lucreze cu două tipuri de contabilitate și pentru a menține sistemul deducerii TVA.
Cea mai importantă excludere este, fără echivoc, cea a tranzacțiilor cu decontare în numerar. Decontarea în numerar, în cazul unui furnizor din sistem, va echivala, așadar, cu obligația de colectare a taxei la data livrării/prestării. Dacă nu se anticipează corect modalitatea de plată ce va fi aleasă de client (acesta putând alege în final să plătească cu numerar), contribuabilul ar putea fi obligat la penalități și dobânzi pentru plata cu întârziere a taxei.
De asemenea, pentru a putea deduce taxa, sub aspect formal, va exista obligația ca, pe lângă factura cu toate elementele obligatorii, să fie făcută și dovada plății prin altă modalitate decât plata în numerar.
Inevitabil, o nouă evidență (după caz, un nou jurnal, de plăți) va trebui construită astfel încât să realizeze o reconciliere între facturile primite de la contribuabili din sistem și plățile efectuate către aceștia.
Primul pas îl constituie, prin urmare, identificarea contribuabililor care fac parte din sistem, pe măsura primirii facturilor (după mențiunea de pe facturi sau, mai sigur și prudent, prin consultarea Registrului), urmat apoi de construirea noii evidențe pe măsura achitării facturilor primite de la acești contribuabili. Decontul de TVA va însuma informații din jurnalul de cumpărări și acest nou jurnal de plăți.
Provocări vor fi și reconcilierea soldurilor cu furnizorii, agreerea unei ordine a stingerii debitelor, tratarea încasărilor parțiale ori a celor nenominale.
Vezi integral articolul scris de Dan Manolescu pentru revista Consultantul Fiscal
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News