Un tribunal din Rusia decide punerea sub sechestru a activelor subsidiarei UniCredit
Un tribunal rus a dispus confiscarea activelor, conturilor, proprietăților imobiliare și acțiunilor UniCredit din filialele companiei, în cadrul unei acțiuni legale care implică banca italiană.
Hotărârea Curții de arbitraj din Sankt Petersburg se referă la titluri de valoare, proprietăți imobiliare și conturi deținute de UniCredit, precum și la 100% din acțiunile UniCredit Leasing și UniCredit Garant, evaluate la 462,7 milioane de euro.
Nu a existat o reacţie imediată din partea UniCredit.
UniCredit a fost unul dintre garanții în cadrul contractului pentru construirea unei instalații de procesare a gazelor împreună cu grupul german Linde. Acest contract a fost anulat ca urmare a sancțiunilor impuse de țările occidentale.
Directorul general al grupului bancar italian UniCredit, Andrea Orcel, a anunțat luna aceasta că UniCredit SpA va grăbi procesul de reducere a expunerii sale în Rusia, în contextul în care profitul filialei ruse s-a dublat în primul trimestru al acestui an.
UniCredit Rusia a înregistrat un profit ce se află în creștere față de anii precedenți
În primele trei luni ale acestui an, UniCredit Rusia a înregistrat un profit net de 213 milioane de euro, în creștere față de suma de 99 milioane de euro din aceeași perioadă a anului precedent.
"Expunerea transfrontalieră care va rămâne va fi gestionată sau vor fi efectuate rambursări până la finalul lui 2025. Deja UniCredit şi-a redus expunerea cu 91% în ultimii doi ani", a declarat Andrea Orcel.
În contextul creșterii dobânzilor și al sancțiunilor internaționale care afectează activitatea băncilor rusești, creditorii occidentali din piața rusă înregistrează o creștere a profiturilor, începând cu momentul invadării Ucrainei.
"În privinţa expunerii locale, a scăzut cu 67% în ultimii doi ani şi ne aşteptăm la un declin accelerat", a explicat Orcel.
La doi ani de la începutul invaziei rusești din Ucraina, organismele europene de reglementare își intensifică presiunile asupra băncilor occidentale, în timp ce conflictul nu pare să dea semne de încetare. Cu toate acestea, două dintre cele mai mari instituții financiare europene, RBI și UniCredit, continuă să desfășoare operațiuni în Rusia, ceea ce a atras atenția autorităților din SUA, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News