Data publicării:

Învățământ dual în România ca-n Germania sau Elveția. Prof. Paraschiv arată mecanismul. Ce se întâmplă după ce agentul economic face solicitare de specialiști

Autor: Cristian Cîșleanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv, secretar de stat pentru învățământul superior în Ministerul Educației, a vorbit, în cadrul conferinței ”Învățământul superior din România, pe harta mondială a educației”, despre introducerea învățământului dual în România.

„Până la Legea 199 au fost, să spun, mai multe tentative de a introduce învățământul dual în România. Am avut mai multe întâlniri cu reprezentanți ai mediului academic, dar și de business din Germania, din Elveția, unde învățământul dual funcționează, și am încercat să gândim pentru sistemul românesc această structură, această componentă a educației, învățământul dual. Nu aveam temeiul legal. Temeiul legal a fost creat prin Legea 199. Astăzi avem metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual aprobată și este publicată în Monitorul Oficial. Astăzi avem standardele de evaluare a acestor programe de studii care, după știința mea, au trecut prin Consiliul ARACIS chiar aseară și există hotărârea Consiliului ARACIS prin care sunt aprobate aceste standarde.

Evaluarea programelor de studii

Asta nu înseamnă că de mâine universitățile pot să înceapă învățământul dual dintr-un motiv foarte simplu: legea spune că poți să funcționezi cu un program de studii în cadrul unei specializări doar dacă acest program de studii se regăsește în nomenclator, în hotărârea de Guvern. Universitățile însă pot depune dosare de evaluare la ARACIS pentru a fi evaluate aceste programe de studii. Noi ne dorim foarte mult ca, dacă acest lucru este posibil, să se întâmple până la sfârșitul lunii iulie. De ce? În luna august Ministerul va elabora, sperăm noi că va fi publicată și în Monitorul Oficial, o nouă hotărâre de Guvern care să conțină toate programele care au trecut prin procesul de evaluare și care au primit fie autorizare provizorie, fie acreditare și sperăm să se regăsească și învățământul dual.

Simplificarea procedurilor

Am mers pe ideea de a simplifica procedurile și domnul președinte Tibi Dobrescu, președintele ANC-ului, a încercat să spună că într-adevăr procedurile de introducere a unei ocupații în COR, de identificare a unei calificări pentru un program de studiu ș.a.m.d. au fost simplificate. Am încercat să facem același lucru și la ARACIS. Ne dorim ca sistemul de învățământ superior să fie un sistem flexibil care să se adapteze cerințelor pieței forței de muncă. De ce? E complicat dacă agentul economic astăzi are nevoie de specialiști într-un domeniu să aștepte undeva la 3-4 ani, poate chiar 5 ani sau mai mult, dacă este o profesie reglementată care are master-ul introdus sau cuplat cu licența, să aștepte, iar după aceea universitatea să fie obligată ca în fiecare an să aibă absolvenți, astfel încât să poată să-și mențină acreditarea și să poată să funcționeze cu acel program de studiu.

Portofoliu foarte vast pentru tineri

Astăzi, portofoliu pe care universitatea îl oferă tinerilor care doresc să studieze și care doresc să se pregătească într-o profesie căutată pe piața forței de muncă este foarte larg, foarte vast. Universitățile pot să activeze programe de studii în funcție de solicitările care vin de la studenți, pe de o parte, dar și de la agentul economic. Agentul economic are un rol extrem de important. Când dorești să introduci o specializare nouă în portofoliul educațional al unei universități nu o poți face fără cei care au nevoie de specialiști. Astăzi acele solicitări nu vin doar pe hârtie. Agenții economici chiar vin și spun: 'Avem nevoie de specialiști, avem nevoie de ingineri, avem nevoie de absolvenți de sociologie', că vorbeați de asistenții sociali ș.a.m.d. Și atunci universitatea, în funcție de solicitări, își activează un program de studiu sau altul. Am mers până într-acolo încât la programele de studii de master nu se mai evaluează programul în sine, ci se evaluează domeniu, iar în cadrul domeniului, universitățile pot să gândească programe de studii de master care să vină în sprijinul celor care solicită acest lucru”, a declarat prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv.

Urmărește conferința aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel