Data actualizării:
Data publicării:

Veste bună pentru timișoreni după ce au rămas fără căldură. Anunț din Guvern

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Etadly - Pixabay
Foto: Etadly - Pixabay

Virgil Popescu, ministrul interimar al Energiei, a anunţat o soluţie provizorie pentru încălzirea din Timişoara. 

"Vreau să anunţ că astăzi am reuşit să găsim o soluţie, provizorie, e adevărat, pentru încălzirea municipiului Timişoara pentru încă o săptămână", a spus Popescu, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea proiectului de aprobare a OUG privind compensarea creşterii preţurilor la energie.

El a făcut un apel la municipalitate să rezolve în continuare această problemă

"Sper şi fac apel la municipalitate să rezolve odată problema aceasta. Când a fost introdusă compania în insolvenţă trebuia să gândească ce se întâmplă cu acest lucru. Noi am reuşit astăzi, împreună, să găsim o soluţie, dar trebuie să gândească şi de unde facem rost de finanţare", a adăugat Popescu.

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat oficial că de marţi de la prânz E.ON a sistat furnizarea gazului pentru societatea de termoficare Colterm.

"Ştiu că este o veste devastatoare pentru cei care suferă în spitale, personalul medical, pentru cei care stau acasă, au copii mici, sunt în vârstă, care poate lucrează de acasă. Vom face tot posibilul să repornim căldura, cât de repede posibil, în Timişoara", a spus Dominic Fritz, citat de Agerpres. 

Cinci spitale şi zeci de mii de locuinţe afectate 

Compania timișoreană de termoficare Colterm a intrat în insolvență, lăsând 5 spitale și 56.000 de locuințe în frig în prag de iarnă, transmite Digi24. În deschiderea declarației sale de presă, primarul municipiului Timișoara a informat că a fost sistată furnizarea gazului natural către furnizorii de agent termic ai orașului, iar negocierile nu au dus la o înțelegere. 

„Asta înseamnă că Timișoara momentan și Colterm nu au o companie care ar vrea să furnizeze gaze naturale. Asta, bineînțeles, vine într-un context de criză energetică la nivel european, există foarte puțin gaz pe piață”, a explicat Dominic Fritz. 

Compania de termoficare a folosit sistemul plății în avans pentru gazul natural, dar momentan prețurile ridicate au pus în dificultate aprovizionarea, a spus primarul în declarația de presă, transmisă online. 

„Asta din păcate înseamnă că în Timișoara în jur de 50.000 de gospodării vor rămâne fără căldură, dar și mai rău, înseamnă că spitalele din Timișoara și nu doar cele din subordinea primăriei, ci toate spitalele, vor rămâne fără căldură și apă caldă”, a adăugat Fritz. 

VEZI Timișoara. Compania de termoficare a intrat în INSOLVENȚĂ. Spitalele și zeci de mii de locuințe sunt afectate

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel