'Eu cred că în momentul în care pensiile speciale pentru primari sunt prevăzute în buget, nu reprezintă, din punctul meu de vedere, un lux. Într-un moment în care administraţia este plătită foarte prost, se pot justifica asemenea lucruri. Singurul lucru care le poate face să nu fie puse din acest moment, probabil, în practică este lipsa resurselor bugetare. În rest, eu cred că aceasta este o cerere legitimă', a spus Dîncu la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că nu s-a discutat încă în Guvern dacă proiectul legii privind pensiile speciale pentru primari va fi contestat din nou la Curtea Constituţională.
[citeste si]
'Noi înţelegem necesitatea ca administraţia să fie plătită foarte bine, să fie plătită decent. Ceea ce credem noi însă este că trebuie să adaptăm, atât în cazul funcţionarilor publici, cât şi în cazul primarilor, celorlalţi oameni care lucrează în administraţie, să adaptăm cererea firească a lor pentru creşterea veniturilor cu posibilităţile pe care le avem. În primul rând, o să vedem prima formă a acestui program de modernizare, odată cu aprobarea celor două strategii, cea pentru funcţie publică, care stabileşte principii, ierarhizări, elementele funcţiei publice, şi legea salarizării, care va fi discutată mâine într-un prim draft şi care se va vedea că încearcă să rezolve lucruri care ţin de inechităţile care există în acest moment în sistem şi care va însemna, probabil, pentru categoriile de jos o creştere, mai ales pentru debutanţi, pentru cei care au în acest moment salarii mai mici', mai a spus Dîncu, după ce a participat la şedinţa Comisiei pentru administraţie de la Camera Deputaţilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol