Trump rămâne fără principalul său aliat
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
Principalul avocat al lui Trump din ancheta privind implicarea Rusiei în alegerile prezidenţiale şi-a dat demisia.

Avocatul american John Dowd, care conducea echipa ce îi acordă consultanţă preşedintelui american Donald Trump în ancheta întreprinsă de procurorul special Robert Mueller privind o eventuală complicitate americano-rusă înainte de alegerile prezidenţiale din 2016, a demisionat joi, transmite AFP.

Îl apreciez pe preşedinte şi îi doresc toate cele bune, a confirmat Dowd într-un comunicat, după ce cotidianul The New York Times a anunţat plecarea lui. Spunând că recomandările sale nu au fost urmate de către Trump, Dowd a decis să renunţe într-un moment în care preşedintele înăspreşte tonul faţă de Mueller, a precizat cotidianul.

Această demisie întăreşte impresia referitoare la o atmosferă agitată la Casa Albă, care se confruntă cu mai multe fronturi judiciare, deschise îndeosebi de către Mueller şi, într-un caz distinct, de către o actriţă de filme porno care a afirmat că a avut o relaţie cu miliardarul american.

Dowd preluase vara trecută conducerea echipei de jurişti care îi acordă consultanţă lui Trump în dosarul referitor la Rusia. Potrivit cotidianului, Dowd i-a recomandat lui Trump să coopereze în anchetă, estimând totodată că ar fi riscant pentru preşedinte să fie intervievat verbal la discreţia anchetatorilor FBI.

[citeste si]

În faţa comportamentului impulsiv al lui Trump, Dowd a intenţionat să demisioneze de mai multe ori în ultimele luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel