Data publicării:

Trofeul Carpați - Tricolorii încep drumul spre barajul de calificare la Mondiale

Autor: Mircea F. Cristian | Categorie: Sport
WhatsApp

Naționala masculină de handbal a României a început pregătirea pentru prima fază a calificărilor la Campionatul Mondial din 2021.

“Tricolorii” trag tare la antrenamente cu gândul la turneul din Italia, unde pot obține calificarea la barajul pentru Campionatul Mondial din 2021, ce va avea loc în Egipt. La turneul din Peninsulă, handbaliștii români vor întâlni naționala țării gazdă, Georgia și Kosovo. Selecționerul Rareș Fortuneanu, care antrenează și echipa Saint Raphael din prima ligă franceză, s-a alăturat naționalei chiar în ziua în care a împlinit 41 de ani.

“O să joace un fotbal și când ajungem la hotel o să dau o bere cu ocazia împlinirii a 41 de ani. Sper ca la turneul din Italia să ne calificăm în play-off. Plecăm de jos, dar avem jucători de valoare. Cultura franceză este bazată pe apărare și pe duritatea apărării, contraatac și faza a doua. Acesta mi-ar plăcea să fie stilul echipei României, un stil care oferă spectacol, care este eficient și care arată valorile handbalului: bărbăția, combativitatea și solidaritatea. Sunt ferm convins că avem caractere și jucători cu orgoliu care vor să demonstreze multe lucruri”, susține Rareș Fortuneanu, antrenorul naționalei masculine de handbal a României.

18 ani de la ultima participare la Campionatul Mondial


Revenit la echipa națională după o pauză de doi ani, Dan Savenco este printre puținii jucători actuali care au prins ultimul turneu final al României, Campionatul Mondial din 2011. “Tricolorii” au încheiat atunci competiția din Suedia pe locul al 19-lea.

“Cu mulți colegi nu am jucat niciodată. Sperăm să ajutăm cu experiența noastră, trebuie să simțim din nou gustul victoriei. Îmi era dor de națională, este o mândrie să fiu aici. Într-o săptămână e destul de greu să ne omogenizăm, sunt mulți jucători tineri care vor să se afirme. Sper să trecem cu brio de turneul din ianuarie, vor fi meciuri foarte grele”, este declarație lui Dan Savenco, component al naționalei de handbal. 

Trofeul Carpați la București, pe 28 și 29 decembrie


Primele meciuri de pregătire ale echipei naționale vor avea loc la Trofeul Carpati, competiție ce se va desfășura în Bucuresti, pe 28 și 29 decembrie. România va întâlni Macedonia de Nord, Olanda și Algeria.

”Partea handbalistică este în progres, partea de coeziune și de voință este calul de bătaie. La Trofeul Carpați vom avea meciuri cu adversari cu stiluri de joc diferite: Macedonia, țară balcanică, Olanda, care este calificată la Campionatul European și care are mulți jucători care activează în Bundesliga și în Franța, Algeria, țară nord-africană cu un stil agresiv”, a mai declarat Rareș Fortuneanu, antrenorul naționalei masculine de handbal a României.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel