„Alegerea primarilor în două tururi reprezintă cel mai important mesaj de schimbare pe care clasa politică îl poate da în 2020. Am convingerea că Guvernul pe care îl susținem va face această schimbare, indiferent de consecințe în planul jocurilor politice. Așa cum am spus de nenumărate ori, și o repet, în acest moment nu există niciun proiect mai important pentru România decât revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Asumarea unei asemenea modificări legislative urmărește creşterea încrederii cetăţenilor în procesele şi instituţiile democratice prin apropierea aleşilor de cetăţean", a scris Eugen Tomac, pe Facebook.
„PMP a depus un proiect de lege în acest sens, adoptat de Senatul României și blocat mai apoi în Camera Deputaților. Anul trecut am strâns peste 1 milion de semnături pentru susținerea acestei inițiative legislative. Prima solicitare pe care am adresat-o Guvernului Orban înainte de învestitură a fost tocmai cea de promovare a alegerii primarilor în două tururi. Noi ne-am ținut de cuvânt și am votat Guvernul, acum e rândul partenerilor noștri liberali să facă ce au promis. Sunt sigur că actualul Executiv va găsi cea mai bună soluție pentru ca românii să își aleagă primarul în două tururi începând din acest an", a subliniat Tomac.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky