Tăriceanu reacționează în fața loviturii pregătite de PNL
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Călin Popescu-Tăriceanu susţine că nu se teme de demersul parlamentarilor PNL de a strânge semnături pentru schimbarea sa din funcţie.

'Nu mă tem de astfel de demersuri şi abordarea politică pe care am avut-o până acum voi continua să o am şi în viitor. Cred că este pentru PNL un exemplu extrem de edificator privind modul de a gândi şi de a face politică, un mod care este, evident, inspirat, copiat de la fostul PDL, care din ce în ce mai mult se manifestă ca fiind forţa conducătoare (...) în cadrul actualului PNL. Nu fac decât să confirme ce am spus în ultima vreme: PNL, fostul partid istoric, a ajuns astăzi un fel de copie a fostului PDL, cu inspiraţia de la preşedintele pe care l-a avut PDL multă vreme', a afirmat luni Tăriceanu, la Palatul Parlamentului. El a adăugat că PNL este 'într-o pierdere de viteză evidentă şi caută o ieşire din acest impas'.

[citeste si]

'Din punct de vedere legal şi regulamentar, dacă demersul pe care doresc să-l întreprindă întruneşte condiţiile, au tot dreptul să o facă conform legilor şi Regulamentului Senatului în vigoare. Din punct de vedere politic, (...) apropierea alegerilor creează insomnii tuturor. PNL este într-o pierdere de viteza evidentă, au doi lideri care în sondajele de opinie totalizează o încredere fabuloasă situată între 7 şi 11% şi caută o ieşire din acest impas. Ei consideră că pentru mine funcţia de preşedinte al Senatului este cea care mi-a dat încrederea pe care o am în momentul de faţă. Eu cred că este fals, dovadă că şi preşedintele României are o funcţie şi acest lucru nu-l împiedică să scadă în sondajele de opinie la capitolul încredere. Cred că ceea ce mi-a adus un procent ridicat de încredere din partea cetăţenilor este dat tocmai de problemele, de subiectele pe care le aduc în dezbatere şi care sunt legate de preocupările cetăţenilor acestei ţări', a afirmat Tăriceanu.

Liderii senatorilor liberali au fost mandataţi să demareze strângerea de semnături pentru schimbarea din funcţie a preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat marţi copreşedintele PNL Alina Gorghiu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel