Tăriceanu a spus că acea obscenitate a fost tradusă foarte repede, drept o atitudine, drept o afirmare a dreptului de libertate a individului. "Sigur că libertatea individului putem să o înţelegem cum vrem, dar într-o societate funcţionează nişte reguli şi această libertate a individului nu este nelimitată nicăieri, are anumite limite. Şi care este limita? Limita este foarte simplă, este aceea de a nu-l deranja pe concetăţeanul tău, de a nu-l agresa în atitudine. Poţi să faci lucrurile astea, te duci acasă şi spui cât vrei, nu e niciun fel de problemă. Dar dacă unii vor să o interpreteze aşa e treaba lor, eu nu cred că pot să accept ca o obscenitate să fie tradusă ca într-o atitudine de afirmare a libertăţii individuale', a afirmat marţi Tăriceanu la Antena 3.
Dosarul "suedezului", clasat
Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii cu număr de înmatriculare anti-PSD, şi-a recuperat marţi permisul de conducere, după ce procurorii au clasat dosarul în care a fost cercetat pentru conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România. Decizia procurorilor vine după ce, săptămâna trecută, Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei a anunţat că va propune clasarea dosarului. Iniţial, lui Răzvan Ştefănescu i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de 'conducere pe drumurile publice a unui vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România', faptă prevăzută de art. 334, alin. (4) din Codul penal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române