"Dacă vom considera că o astfel de decizie (n.r. suspendarea președintelui) trebuie luată, trebuie să mergem înainte", a spus Călin Popescu-Tăriceanu, duminică seară, la Antena 3, în cadrul emisiunii "Sinteza zilei".
Mircea Badea l-a întrebat pe Călin Popescu-Tăriceanu de ce consideră că suspendarea președintelui Klaus Iohannis reprezintă o măsură extremă. "Aș vrea să aflu de ce vi se pare o măsură extremă. Mie mi se pare firească, aproape banală, pentru că nu există altă sancțiune sau altă măsură care poate fi inițiată, din punctul de vedere al statului de drept, împotriva unui președinte care încalcă Constituția", a zis Mircea Badea.
Răspunsul lui Tăriceanu
"Domnule Badea, fără îndoială, (...) niciun cetățean nu e mai presus de lege, inclusiv președintele. Nu există derogări în acest sens pe care să le putem accepta. Dar suspendarea președintelui este o măsură de excepțională gravitate nu numai în România, în orice țară. (...) Această decizie produce niște dereglări importante în funcționarea instituțiilor statului, creează o instabilitate", a spus Tăriceanu.
"Aveți dreptate, dar și un președinte care încalcă Constituția reprezintă o situație foarte gravă, creează instabilitate faptul în sine", a punctat Mircea Badea.
"Da, pentru că atunci fiecare cetățean are dreptul să considere că respectarea legii este opțională. Fără îndoială, sunt de acord că nerespectarea de către președinte este mai periculoasă și mai gravă decât nerespectarea legii de către un cetățean obișnuit", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand