Lider UNPR: În acest moment excludem varianta oricărei fuziuni
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României (UNPR), Valeriu Steriu, exclude posibilitatea unei fuziuni a partidului pe care îl conduce cu orice altă formaţiune politică.

El a declarat, vineri după-amiază, la Botoşani, că respinge soluţia fuziunii indiferent de rezultatul la alegerile locale din vara acestui an.

'Dacă la alegerile locale ne îndreptăm cu paşi siguri şi singuri spre ceea ce înseamnă poziţionare politică, după rezultatul de la locale vom analiza o formă optimă de a merge în toamnă, astfel încât să avem din nou grupuri parlamentare, ceea ce înseamnă că prima variantă ar fi aceea de a merge singuri în alegeri, iar a doua variantă de a merge într-o alianţă cu un alt partid. Avem, de altfel, în actualul protocol cu PSD o posibilă alianţă, dar, repet, termenul este alianţă şi niciun alt tip de asociere. În acest moment excludem varianta oricărei fuziuni', a afirmat Steriu.

Acesta susţine că, la alegerile locale din iunie, UNPR va avea candidaţi proprii în toate judeţele, singura excepţie fiind Primăria municipiului Bucureşti şi primăriile de sector, unde UNPR va face alianţă cu Partidul Social Democrat. Valeriu Steriu a participat vineri la lansarea candidaţilor UNPR pentru funcţiile de primar în municipiile, oraşele şi comunele din judeţul Botoşani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel