Crimă șocantă într-un sat din Somerset, Marea Britanie. Un cuplu a fost ucis în propria casă, în fața copiilor, pentru un loc de parcare, scrie The Sun. Poliția a intervenit duminică seară, după un apel de urgență la ora 21:45, găsindu-i în casă, răniți grav, pe un bărbat de 36 de ani și o femeie de 33. Paramedicii ajunși la fața locului nu au mai reușit să salveze victimele, grav rănite.
În apartament oamenii legii au mai găsit doi copii, în vârstă de patru și șapte ani, foarte speriați de scenele violente. Ei au fost cei care au furnizat primele informații poliției.
Mai multe surse din Poliție au declarat că bărbatul, care era profesor de informatică la un gimnaziu, și soția lui fuseseră implicați în urmă cu câteva săptămâni într-un scandal pentru un loc de parcare în fața imobilului în urma căruia intervenise Poliția. Vecinii i-au descris însă ca persoane foarte „liniștite”.
Poliția a reținut doi bărbați, sub suspiciunea de dublă crimă. Presupușii criminali au 34 și respectiv 67 de ani. Se crede că bărbații sunt rude între ei. Poliția face acum apel la populația din zonă care poate furniza orice fel de informații să apeleze numerele de urgență dacă poate sprijini ancheta. Cei doi copii au fost preluați de serviciile sociale. Se așteaptă ca autopsia să fie finalizată pentru a stabili cauza exactă a morții celor doi soți. Inspectorul detectiv Neil Meade, de la Echipa de investigare a crimelor majore, a declarat: „Gândurile tuturor din forță sunt la familiile celor două persoane care au murit, din păcate".
Româncă din Galați, UCISĂ în bătaie de iubit, în Austria. Cadavrul, abandonat pe scările unei instituții publice
O gălățeancă de 29 de ani a fost omorâtă în bătaie în Austria. Criminalul ar fi chiar iubitul femeii. Suspectul a fost reținut de polițiștii austrieci. Acesta ar fi tot din Galați și ar avea 28 de ani. El ar fi abandonat cadavrul iubitei sale pe scările unei instituții publice.
Anchetatorii austrieci nu exclud varianta unui omor comis din gelozie, dar și pentru că proxenetul și-ar fi văzut în pericol sursa de venit. Bărbatul a mărturisit, miercuri dimineața, că el a ucis-o pe femeie. Trupul neînsuflețit fusese aruncat de iubitul pe nume Andrei pe scările unei instituții publice din Villach, al doilea cel mai mare oraș din Carintia, situat în sudul Austriei, în apropierea frontierei cu Italia și Slovenia. Cite;te mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Profesorii au făcut chetă ca o elevă romă să meargă la olimpiadă, iar ea s-a întors cu locul I. Povestea fetei care a învins prejudecățile și neajunsurile
- Predoiu, prezent la o întâlnire crucială în Belgia. Pe masă e pactul care ne-ar putea duce complet în Schengen
- Vin ploile în minivacanța de 1 Mai și de Paște. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea până la finalul săptămânii / video
- Cele două zodii care vor da lovitura în luna mai
- BANCUL ZILEI: Un ardelean ajunge în Germania...
- Atenționare de călătorie pentru românii care pleacă în Grecia
- Atenționare pentru patru zodii: ”Țineți-vă bine până pe 9 iunie”
- Primăriile care au luat bani prin Programul Apă-Canal, în atenția Parchetului General. Președintele AFM, precizări /video
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Florin Piersic este la Terapie Intensivă. Ar putea fi transferat la Viena pentru a-i fi înlăturat stimulatorul cardiac
- Dacă ești în zodia Fecioară sau Balanță, trebuie să citești asta. Atenționările astrologului
- Vreme caldă și ploi. Prognoza ANM pentru minivacanța de 1 Mai și Paști 2024: ne apropiem de pragul de caniculă
- Traiul dincolo de hotare. O româncă stabilită în Londra: „Să trăiești astăzi în Londra este foarte scump, nu foarte greu”