Soros: Berlinul nu poate conduce întreaga Europă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp

”Zona euro ar fi dominată de Germania, ceea ce ar duce la divergențe constante și din ce în ce mai extinse între creditor și țările datornice”, însă trebuie conștientizat că ”Berlinul nu poate conduce întreaga Europă”, afirmă miliardarul George Soros, potrivit Forbes, scrie money.ro.

”Astfel, ţările periferice s-ar afla tot timpul în criză şi ar avea nevoie în permanenţă de împrumuturi. UE ar deveni, în acest fel, ceva extrem de diferit faţă de conceptul fantastic care înflăcăra imaginaţia oamenilor acum ceva vreme. UE s-ar transforma într-un imperiu german în care ţările periferice ar deveni un fel de suburbie. Cred că majoritatea noastră nu ar fi de acord cu acest concept, însă am tot respectul pentru Germania, aşa cum este acum”.

Potrivit miliardarului, ”la fel ca în anii 1980 toată vina și povara cade pe "periferie", fără ca ”centrul” să-și asume vreo reponsabilitate. Totuşi, în criza euro responsabilitatea centrului este chiar mai mare decât a fost în 1982. "Centru" este responsabil pentru proiectarea unui sistem defectuos, adoptarea tratatelor eronate, promovarea unor politici greşite sau luarea unor măsuri mult prea târziu”.

Deoarece Soros are o încredere aproape fanatică în democraţie, nu în totalitarism, ideea de imperiu nu îi surâde, deși există şi o altă faţă a monedei. La bază, ideea construirii unui Imperiu German nu pare să fie aşa de deranjantă. Problema însă e că nemţii nu par să fie capabili de a administra un asemenea imperiu. A deţine un imperiu e un lucru, dar a distruge vieţile a milioane de oameni care sunt sub conducerea ta e cu totul altceva.

În acest caz, ambiţia ar trebui să se bazeze mai degrabă pe pragmatism decât pe orice altceva. Mai în glumă, mai în serios, în ultimii 2000 de ani Germania a încercat să formeze un imperiu de vreo şase ori şi de fiecare dată a sfârşit în genunchi. E vorba de cultură? E vorba de ceva mai mult? Nu se ştie, dar experienţele din trecut ar trebui respectate, chiar dacă nu sunt înţelese.

Trebuie să facem tot ceea ce e necesar pentru a depăşi această criză, dar nimeni nu ar trebui să aibă impresia că Berlinul poate conduce întreaga Europă. Nemţii vor da greş. Apoi, singurele întrebări care mai rămân sunt doar „când" şi „cum" vor trage după ei tot restul lumii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel