Data publicării:

Singura casă ecologică din România, în top 10 cele mai frumoase case de cob din lume

Autor: Căloiu Oana | Categorie: Arhiva
WhatsApp
rsz_iarna-poza-princmod
rsz_iarna-poza-princmod

Singura Ideea căsuței de lut a luat formă în contextul din ce în ce mai alarmant al problemelor globale ale mediului. Arhitectul a spus că multe din clădirile în care trăim au impact negativ asupra mediului, fiind, totodată, lipsite de "suflet": "Majoritatea clădirilor în care traim şi muncim sunt lipsite de <<suflet>> şi cu un impact nociv asupra mediului; există o nevoie reală pentru un alt fel de arhitectură: fie că e numită Verde, Alternativă, Ecologică, de Pamânt sau Organică, încercari se fac în toate colţurile lumii. Numai unindu-ne forţele pentru sensibilizarea opiniei publice şi câştigarea încrederii că această tehnică tradiţională, aflată chiar la ‘picioarele’ noastre, poate fi un raspuns la unele din problemele cu care lumea modernă se confruntă", scrie Ileana Mavrodin pe site-ul său.

Potrivit RTV.net, Casa Verde construită de arhitectul Ileana Mavrodin se află în apropierea satul Sasca Română, din Banat, pe malul drept al râului Nera. Construcția este singura de la noi din ţară de acest gen prezentă pe harta construcţiilor ecologice din lume, site-ul Natural Homes desemnând-o una din cele mai frumoase zece case de cob de pe glob.

Materialul din care este construită casa -cobul- este un amestec de pământ lutos, apă, paie şi nisip fără cofraje, cărămizi sau chimicale, asemănător cu vaiuga/paianta românească. Proiectul căsuţei de lut a început cu o machetă şi cărămizi test, după care a urmat o construcţie pilot cu un diametru de 4m. În construcţia pereţilor casei au fost folosite şi sticle goale, care oferă o bună izolaţie termică. Fereastra mare orientată spre sud este refolosită, iar cele două ferestre mai mici sunt fixe, orientate spre est şi vest şi sunt, în realitate, parbrize de maşină. Pentru economie de spaţiu, Ileana Mavrodin a construit o platformă pentru dormit la 2,20 m înălţime, iar un copac cu trunchiul curbat a fost crăpat în două pentru realizarea copertinei la intrare. Nişe şi crengi cu forme deosebite au fost folosite ca elemente de decor. Acoperişul a fost acoperit cu vegetaţie., iar încălzirea este realizată de cuptorul de cărămidă.

Din perspectivă financiară, casa din cob poate costa la fel de mult ca o casă convenţională, dacă se apelează la o firmă de construcţii. Casa Verde construită de Ileana Mavrodin şi de colegii săi a costat 2.000 de dolari, în 2004, din care 400 de dolari a fost preţul terenului.Mai multe informații despre  Casa Verde   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel