'Sesizări Constanţa' - aplicaţie gratuită pusă la dispoziţia cetăţenilor, pentru a reclama ce îi nemulţumeşte privind administrarea oraşului
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Cetăţenii din municipiul Constanţa au la dispoziţie o aplicaţie gratuită prin intermediul căreia pot face sesizări sau pot reclama diverse situaţii cu care se confruntă în oraş, a anunţat joi municipalitatea.

Potrivit Primăriei Constanţa, aplicaţia se numeşte 'Sesizări Constanţa', este foarte uşor de utilizat şi poate fi descărcată gratuit de pe Internet.

'Odată descărcată, veţi avea acces la toate informaţiile: sesizări trimise, contul dvs., precum şi informaţii utile. Pentru a putea trimite o sesizare, selectaţi domeniul care vă interesează şi semnalaţi problema. Domeniile sunt următoarele: Poliţia locală, Urbanism, Dotări urbane, Drumuri publice, Igiena publică, Spaţii verzi, Câini fără stăpân, Iluminat public', reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Primăria Constanţa.

Conform sursei citate, aplicaţia introduce automat locul din care a fost trimisă sesizarea, permite foarte uşor ataşarea unei fotografii, scrierea unui text şi transmiterea mesajului reprezentanţilor Primăriei Municipiului Constanţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel