MS Margareta, Custodele Coroanei, a deschis a doua ediție a Festivalului Suflet de România, pe Domeniul Regal Săvârșin
Data publicării:
Autor: D.C.
WhatsApp
Pe Domeniul Regal de la Săvârșin a avut loc, în acest week-end, a doua ediție a festivalului Suflet de România, evenimentul care încurajează artizanii autentici să se conecteze la comunitate și ne ajută să descoperim micii producători locali, tradițiile și obiceiurile autentice ale satului românesc

Startul oficial a fost dat după un tur al micilor producători și al artizanilor realizat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, Principele Radu, mai multe oficialități și autorități centrale și locale.

Toate zonele de activare din interiorul festivalului au nume care amintesc de satul românesc traditional, de la Ulița Copiilor, trecând prin Târgul Satului și Hanul Târgoveților, până la Drumul Artizanilor. Participanții la festivalul Suflet de România au putut să se bucure de recitalurile oferite de Narcisa Suciu, Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi,  Florin Chilian și Romulus Cipariu. Părintele Constantin Necula a oferit, de pe scena Suflet de România, o doză concentrată de harnă pentru sufletele frumoase care caută să învețe să facă bine împreună.  

Evenimentul a încurajat comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și tradițiile satului românesc, fiind o inițiativă Profi, parte a acordului tripartit “Creștem Comunități”, semnat de către Asociația Casa Majestății Sale, Universitatea de Științele Vieții “Mihai I” din Timișoara și lanțul de magazine Profi,  pentru susținerea producătorilor locali și conservarea artizanatului autentic și tradițional românesc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel