Franța va face propuneri pentru prevenirea unui conflict între Israel și Hezbollah
Data publicării:
Autor: Dana Mihai
WhatsApp
Sursa Foto: FreePik
Sursa Foto: FreePik
Ministrul francez de externe, Stephane Sejourne, a declarat că va prezenta duminică autorităților de la Beirut propuneri destinate să reducă tensiunile dintre Israel și organizația șiiță libaneză Hezbollah, transmit Reuters şi AFP.

Dacă mă uit la situaţia de astăzi, dacă nu ar exista un război în Fâşia Gaza am putea vorbi despre un război în sudul Libanului, date fiind numărul de lovituri şi impactul asupra zonei, a spus Stephane Sejourne după ce a vizitat Forţa interimară a ONU în Liban (UNIFIL) la Naqoura, în sudul ţării.

Le voi face autorităţilor de aici propuneri pentru a stabiliza această zonă şi pentru a se evita un război, a adăugat şeful diplomaţiei franceze.

Aceasta este a doua vizită a lui Sejourne în Liban după desemnarea sa în ianuarie. El se va deplasa în continuare la Riad, unde va participa la o reuniune la nivel înalt a Forumului Economic Mondial consacrată situaţiei din Fâşia Gaza.

În aproape şapte luni de violenţe transfrontaliere, cel puţin 385 de persoane, printre care 254 de combatanţi Hezbollah şi 73 de civili, au fost ucise în Liban, potrivit unui bilanţ realizat de AFP. De partea israeliană, 20 de persoane şi-au pierdut viaţa, potrivit Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel