Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor își dorește unitatea egală a forțelor politice noi care și-au spus cuvântul la locale, pentru participarea într-o alianță transparentă și echilibrată la alegerile parlamentare. O astfel de unitate se poate asuma doar de pe picior de egalitate, între toți partenerii.
În acest sens, Platforma Acțiunea Civică a Tinerilor transmite o scrisoare deschisă către toate formațiunile politice noi din România:
În baza unor principii și valori comun asumate,
Prin responsabilitate,
Pe baze egale.
Ne dorim unitatea egală a forțelor politice noi care și-au spus cuvântul la locale,
Pentru participarea într-o alianță transparentă și echilibrată la alegerile parlamentare. O astfel de unitate se poate asuma doar de pe picior de egalitate, între toți partenerii. Am avut și încă avem numeroasele discuții pe tema alianțelor între partidele noi de pe scena politică. Astfel am constatat că principalul obstacol care ar periclita o astfel de alianță este dorința unor formațiuni de a se poziționa mai bine decât ceilalți potențiali parteneri.
[citeste si]
Fiecare partid a încercat să se „vândă" mai scump, să reclame întâietate, atitudine care a dus la tergiversarea dialogului, deloc constructiv. PACT crede cu tărie în puterea pe care o avem #împreună. Credem că doar adunând laolaltă toate forțele noastre, ale celor ce doresc schimbarea din rădăcini a politicii românești, avem o șansă reală de a atinge un asemenea scop ambițios. Dar, pentru a putea realiza o alianță națională în acest sens, este nevoie să pornim cu toții #împreună, ca partide egale.
Un pact al oamenilor liberi
Toți partenerii pe care-i vom strânge în jurul acestei idei vor fi egali. Niciunul nu va avea un cuvânt mai greu de spus decât altul, doar pentru că are membri mai mulți, consilieri mai numeroși sau sedii mai mari. Fiecare are relevanța sa, resursele sale, impactul său major: fie că este la nivel local sau național, fie că este prin expertiză sau determinare și pasiune, fie că este prin tineri sau generațiile părinților noștri. Ne dorim un PACT al TUTUROR OAMENILOR LIBERI, PENTRU O ROMÂNIE VERDE, o Românie fără corupție în toate manifestările sale, o Românie SALVATĂ de starea ei prezentă, O ROMÂNIE MAI DEMNĂ, MAI DEZVOLTATĂ și MAI DEMOCRATĂ... ROMÂNIA TUTUROR ROMÂNILOR.
Am reușit să găsim partide care vor un astfel de parteneriat Și ne dorim să adunăm laolaltă toate formațiunile care-și propun să facă o schimbare reală, de durată în modul în care România este condusă. Primul pas l-am făcut prin deschiderea listelor de candidați, atât la locale cât și la parlamentare, către candidați independenți (și competenți) din țară – vezi campania www.candidez.eu. Suntem dispuși să susținem orice candidat din exteriorul partidului, ca egal al oricăui membru de partid, atât timp cât își dovedește competența. Al doilea pas îl facem acum, renunțând la orgolii de orice fel și la interese partinice Pentru un bine mai mare Binele tuturor. Alianța celor egali începe de azi! Vă chemăm, ca parteneri egali, cu aceleași drepturi și responsabilități, Alături, Pentru a schimba politica românească!
Semnat, Echipa PACT
PACT reunește „tinerii" – nu atât ca vârstă, cât mai ales ca spirit — toți cetățenii care încă mai cred în șansa unui viitor mai bun pentru România și își asumă responsabilitatea de a acționa împreună pentru acest ideal. PACT are o orientare politică de centru și militează pentru responsabilizarea și implicarea cetățenilor în formularea și punerea în practică a soluțiilor de dezvoltare, într-un cadru de dialog pragmatic și axat pe nevoile comunității. Proiectul de țară asumat este atingerea într-o generație a nivelului mediei UE pentru toți indicatorii fundamentali de dezvoltare. Demersul nostru se bazează pe patru principii fundamentale: Profesionalism, Acțiune, Comunitate, Transparență. Într-un cuvânt: PACT.
Scrisoarea integrală o puteți citi AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand