”Aseară, la metrou. Abia intrată în vagonul aproape gol, o voce agresivă mă întâmpină certându-mă că nu am mască, că aș fi inconștientă și nebună. Încerc să-l fac să-și conștientizeze proiecțiile, dar se ridică hotărât și apasă pe butonul de alarmă... oprind metroul. Conductorul vine, întreabă care e urgența, cetățeanul responsabil mă reclamă, cerând să mă dea afară din vagon. Doi jandarmi sunt chemați și mă roagă politicos să-mi pun masca de rigoare. O aveam, îmi acopăr gura.
Echipa se retrage să dea drumul trenului. Cetățeanul zelos mă atenționează să-mi pun masca regulamentar, inclusiv pe nas, bine lipită, și cheamă din nou jandarmii, ca un copil ce pârăste la doamna. Îi explic jandarmului cu ochi întrebători că am rinită alergică și nu pot respira cu masca pe nas. Nu mințeam. Pleacă. Dezamăgit că nu m-a pus la punct, omul mă atacă cu altă armă din recuzită: mă filmează îndelung și începe să scrie de zor pe telefon, probabil lansând către poliție procesul de identificare a infractorului de pericol public, mândru că el respectă nu doar regulile ci și îndemnurile de la televizor să ne dăm în gât unii pe alții.
Suflete dragi, panica dezumanizează, frica deformează
Nu putem fugi până la capăt de virus, n-avem decât să-l înfruntăm și să ne imunizăm. Iar măsurile astea toate - masca, dezinfectarea agresiv obsesivă, distanțarea și izolarea, alături de teroarea pompată zilnic direct în vene - nu fac decât să ne slăbească dezarmându-ne în fața "inamicului" cu care ne luptăm. Iar sufletul strivit, iată, își strigă propriul chin în forme chinuitoare pentru ceilalți. Cel mai mult ne dereglăm psihic, mai ales cei ce-au renunțat cu atâta ușurință la credința în puterea protecției divine dar nu pun la îndoială sub niciun chip protecția puterii guvernamentale.
Later edit: aflu acum că am apărut la tv. Încerc să ripostez juridic pentru terorizare și prejudicii aduse imaginii. Mă ajută cineva?”, a scris Elena Petreșteanu pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video