Robu, sesizat de Comisia Europeană. ”Să nu-şi închipuie cineva că ne intimidează!”
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Nicolae Robu
Nicolae Robu
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a declarat vineri că a primit o sesizare din partea Comisiei Europene (CE) că intervenţia de zilele trecute, în Piaţa Traian din Timişoara, unde un chiriaş a dat foc imobilului primăriei după ce a aflat că urmează să fie evacuat, ar fi fost 'rasistă'.

'Surprinzător, am primit din partea cuiva din Comisia Europeană o sesizare că intervenţia pe care eu am avut-o în Piaţa Traian ar fi una rasistă. Nici vorbă de aşa ceva, eu chiar am spus că pe mine nu mă interesează etnia oamenilor, ci faptele lor, iar acest lucru este înregistrat. Să nu-şi închipuie cineva că ne intimidează şi că lăsăm oraşul în debandadă, că îi lăsăm pe unii să-i terorizeze pe oamenii cinstiţi şi corecţi ai oraşului', a afirmat Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă.

Edilul a subliniat că luptă să redea Timişoarei Piaţa Traian, un loc istoric şi cu un potenţial extraordinar pentru prezent şi în perspectiva Capitalei Culturale Europene 2021, iar lupta pe care o duce este foarte grea.

El a menţionat că nu se poate acţiona discreţionar, ci numai cu respectarea legii, iar evacuările au loc doar în baza ordinului de evacuare dat de instanţa de judecată.

Nici urmă de rasism!

'Probabil că cineva a făcut o sesizare la CE şi s-a luat de bun ce scria acela. Mulţi comercianţi din zonă suferă că nu le vin clienţii de teama hoţilor de acolo, sunt plângeri ale cetăţenilor că li se fură din buzunare şi din poşete. Ne tot dau lecţii tot felul de 'papagali' care nu fac efortul să cunoască realităţile în care trăim, ci vin cu clişee pe care ni le aplică, fără să se informeze dacă acelea se potrivesc realităţii în care trăim noi', a detaliat Nicolae Robu. El a punctat că niciodată nu a avut şi nu va avea nici cea mai vagă urmă de rasism, dar nici nu poate sta 'timorat' că îl acuză cineva de rasism, lăsând oraşul pradă celor care-l pot transforma într-un ghetou. 'Sper că timişorenii vor fi solidari cu mine şi în acest demers care nu este pentru mine, ci pentru Timişoara şi timişorenii care trăiesc aici. Eu nu vreau să creez alte focare', a conchis Nicolae Robu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel