Rezoluție stat de drept. Alistar: A fost prezentată alarmist
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Vlad Manolache
WhatsApp
Victor Alistar FOTO AGERPRES
Victor Alistar FOTO AGERPRES
Victor Alistar a comentat textul rezoluției privind statul de drept care va fi citită astăzi în Parlamentul European.   

"Cred că a fost prezentată foarte, foarte alarmist la noi această rezoluție. Dacă ne uităm la prevederile din ea, nu sunt lucruri, cu câteva excepții, care să fie cu adevărat cutremurătoare, sunt chestiuni generale și mai mult chiar, în textul rezoluției, cei care au propus-o au cerut ca, la nivelul Uniunii Europene, Comisia Europeană să aplice Mecanismul pentru Cooperare la nivelul tuturor statelor membre UE. De fapt este o prelungire a ceea ce fusese antamat prin programul Stockholm așa încât rezoluția ca atare, ca text, a fost prezentată alarmist. Sunt și câteva elemente și amendmente care s-au propus, în mare parte dintre ele le găsesc ca fiind binevenite", a declarat Victor Alistar la Antena 3.

MCV. "Fără obiectivitate, credibilitatea se pierde"

"Cu privire la raportul MCV, Victor Alistar susține că așteapă să existe și referiri la protocoale. Aștept să văd în raportul MCV tratate și elementele legate de protocole, de riscul de subordonare a justiției, de corupere a actului judiciar. Exercițiul acesta trebuie să fie unul obiectiv în măsura în care el trebuie să fie și unul credibil. Fără obiectivitate, credibilitatea se pierde și atunci își pierde chiar eficacitatea organismului", a mai spus membrul CSM. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel