Dan Motreanu (PNL): Fermierii și furnizorii mici și mijlocii din Uniunea Europeană sunt protejați de practicile comerciale neloiale, în relația cu marile lanțuri comerciale
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Dan Motreanu, europarlamentar și prim-vicepreşedinte al PNL, a spus că f ermierii și furnizorii mici și mijlocii din Uniunea Europeană sunt protejați de practicile comerciale neloiale, în relația cu marile lanțuri comerciale.  

„Fermierii și furnizorii mici și mijlocii din Uniunea Europeană sunt protejați de practicile comerciale neloiale, în relația cu marile lanțuri comerciale. În 2023, în întreaga Uniune, au fost deschise aproximativ 1.500 de investigații legate de practicile comerciale neloiale, potrivit unui raport al Comisiei Europene.

Aproximativ 17% au avut ca rezultat constatarea unei încălcări sancționate cu amendă. Aceste investigații s-au desfășurat pe baza Directivei UE privind practicile comerciale neloiale în lanțul de aprovizionare cu alimente. Cele mai frecvente practici comerciale neloiale au fost plățile întârziate pentru produse agricole și alimentare perisabile sau neperisabile (50% și 13%), plățile care nu au legătură cu o anumită tranzacție (7%), plățile solicitate de la furnizor pentru acțiuni de marketing (7), precum și pentru stocare, afișare și listare (7%). Directiva privind practicile comerciale neloiale în lanțul de aprovizionare cu alimente are scopul de a proteja micii fermieri în relația cu marii producători.

Printre practicile comerciale neloiale interzise se numără: plăţile întârziate în cazul produselor perisabile, anulările în ultimul minut ale comenzilor, modificările unilaterale sau retroactive ale contractelor, obligarea furnizorului la plata produselor irosite şi refuzul contractelor scrise.

În aprilie 2022, a intrat în vigoare în România legea de transpunere a acestei directive. Această lege a fost necesară pentru că fermierii români sunt vulnerabili în fața marilor comercianți. Aceștia au o forță de negociere mai mare, iar micii producători depind de prezența produselor lor în lanțurile marilor rețele comerciale”, a scris Dan Motreanu (PNL) pe Facebook.

2. -imagine fara descriere- (bani-pentru-tinerii-fermieri--dan-motreanu-70-000-de-euro-pentru-fiecare_77851000.jpg)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel