Rex Tillerson-Stat Islamic: Lupta continuă
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Rex Tillerson suţine că nu s-a ajuns încă la o înfrângere durabilă a grupării Stat Islamic.

Secretarul de stat american, Rex Tillerson, a afirmat marţi că încheierea operaţiunilor ample de luptă împotriva grupării Stat Islamic (SI) nu înseamnă că Statele Unite ale Americii (SUA) şi aliaţii lor au ajuns la o înfrângere durabilă a organizaţiei jihadiste, relatează agenţia Reuters.

Luând cuvântul în cadrul unei reuniuni în Kuweit a coaliţiei internaţionale împotriva Statului Islamic, Tillerson a anunţat că Washingtonul a decis să ofere un ajutor suplimentar de 200 milioane de dolari pentru stabilizarea zonelor eliberate în Siria de sub controlul grupării extremiste. Tillerson se află într-un turneu în Orientul Mijlociu. El a fost anterior la Cairo, unde a discutat cu autorităţile egiptene despre subiectele regionale de interes comun - Siria şi Libia.

[citeste si]

Au fost abordate, de asemenea, lupta antiteroristă şi dosarul israeliano-palestinian, potrivit Departamentului de Stat al SUA. După Kuweit armează Amman, unde va fi primit de Regele Abdullah al II-lea, şi Beirut, pentru convorbiri cu preşedintele Michel Aoun şi premierul Saad Hariri.

Secretarul de stat american va merge apoi la Ankara, unde se aşteaptă la discuţii dificile cu Turcia, aliat al SUA în cadrul NATO, îndeosebi despre conflictul din Siria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel