Urmărește emisiunea live
"Replici" la Băsescu: Preda şi Voinescu aşteaptă noi ordine, F. Alexandru se scuză
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Cristian Preda şi Sever Voinescu au declarat, miecuri, că nu doresc să comenteze criticile şeful statului la adresa lor privind nerespectarea deciziilor luate de majoritate în PDL, în timp ce Radu F Alexandru a precizat că nu a făcut nicio afirmaţie care să aducă prejudicii partidului şi Guvernului.

"Sunt în vacanţă şi vreau să mă relaxez. Sunt atât de relaxat că nu vreau să reacţionez în niciun fel (la declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu - n.r.)", a precizat Cristian Preda, contactat de MEDIAFAX.

Deputatul PDL Sever Voinescu a spus, la rândul său, că doreşte să-şi ia un timp de gândire înainte de a avea o reacţie la afirmaţiile şefului statului. " Senatorul PDL Radu F Alexandru a precizat, pentru MEDIAFAX, că nu a intenţionat şi nu a făcut nicio afirmaţie care să pună sub semnul întrebării credibilitatea PDL sau a Guvernului în această perioadă grea de criză.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că, dacă ar fi condus PDL, nu ar fi rămas în partid niciun politician care nu respectă "regula de aur" a democraţiei interne, respectiv deciziile luate de majoritate, "indiferent că s-ar fi numit Preda, Sever Voinescu, Radu F. Alexandru".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel