Marți, deputații României ar fi trebuit să se pronunțe asupra mai multor legi importante, inclusiv asupra cerererii DNA privind încuviințarea arestării preventive a colegului lor, Florin Popescu, însă ședința a fost suspendată, deoarece nu s-a putut întruni cvorumul, scrie stirileprotv.ro.
Astfel, din cei 402 de deputați, doar 151 au semnat condica de prezență, motiv pentru care ședința care trebuia să aibă loc a durat doar 15 secunde, timp suficient pentru președintele Camerei Deputaților să anunțe că ședința se suspendă din lipsă de cvorum.
Citește și PNL a depus moțiune de cenzură. A semnat-o și Udrea
Citește și Deputatul PMP, Florin Popescu, a scăpat din nou de arest
"Sunt prezenți doar 151 de colegi care au semnat. Absenți fiind 251, neavând forum, declar închisă ședința noastră de astăzi", a anunțat în plen Viorel Hrebenciuc, în cea mai scurtă ședință a deputaților.
"Ședințele durează cât durează, bine că s-a ținut, bine că a fost scurtă. Acuma, cât de scurt și cât de lung e ceva, nu putem noi să ne dăm cu părerea neapărat", a declarat deputatul Cristian Răsmeriță.
Culmea este, potrivit sursei citate, că mulți dintre deputați s-au înghesuit să semneze listele de prezență chiar și după anunțul privind suspendarea lucrărilor, pentru a-și încasa diurna, plătită ca și cum lucrările s-ar fi ținut după programul anunțat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei