Recep Tayyip Erdogan, apel la musulmanii din întreaga lume
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Erdogan, Turcia
Erdogan, Turcia
Recep Tayyip Erdogan a cerut, vineri, lumii musulmane să îi sprijine pe palestinieni în faţa a ceea ce el numeşte 'cruzimea' Israelului în Fâşia Gaza.

Recep Tayyip Erdogan a criticat dur SUA şi ONU în legătură cu zecile de protestatari morţi, relatează Reuters. Într-un discurs susţinut în faţa a mii de susţinători care au purtat drapelele turc şi palestinian la o manifestaţie la Istanbul, Erdogan a făcut apel la solidaritate din partea musulmanilor şi a spus că ONU şi-a pierdut legitimitatea pentru că nu s-a opus Washingtonului în decizia de a-şi muta la Ierusalim ambasada din Israel.

'Dacă lumea musulmană este unită împotriva cruzimii din Gaza, necugetarea Israelului nu va dura', a spus Erdogan, care a criticat violenţele de luni din Gaza. 'Organizaţia Naţiunilor Unite, care a eşuat în a lua măsuri împotriva Statelor Unite, a primit o nouă lovitură la legitimitatea sa deja afectată', a adăugat el. Erdogan a cerut desfăşurarea unui summit de urgenţă al Organizaţiei Cooperării Islamice (OCI), care are 57 de membri. Reuniunea începe vineri seară la Istanbul. La manifestaţia de la Istanbul a participat şi premierul palestinian Rami Hamdallah, care a făcut apel ca lumea să acţioneze.

'Cerem comunităţii internaţionale să intervină imediat pentru a ne proteja poporul şi pentru ca Israelul să fie tras la răspundere pentru acţiunea sa', a spus el. Violenţele din Gaza, în care zeci de manifestanţi palestinieni au fost împuşcaţi mortal de forţele de securitate israeliene, au declanşat o dispută diplomatică între Turcia şi Israel, fiecare ţară expulzând diplomaţii de rang înalt ai celeilalte în această săptămână, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel