OMV este acţionarul principal al gazoductului Nord Stream 2, care va transporta gaz rusesc direct spre Germania. Rainer Seele, un german care a împlinit 58 de ani la sfârşitul săptămânii trecute, a primit premiul respectiv pentru 'întărirea prieteniei şi colaborării între popoare', se arată în decretul prezidenţial. Vladimir Putin a fost invitat de onoare, luna trecută, la nunta şefei diplomaţiei austriece, Karin Kneissl. La nuntă, care s-a desfăşurat într-un cadru rural, în sud-estul Austriei, au luat parte circa o sută de invitaţi, printre ei numărându-se şi cancelarul conservator Sebastian Kurz, precum şi vice-cancelarul Heinz Christian Strache, liderul extremei drepte austriece.
De la nuntă, la summit
După festivitate, liderul de la Kremlin s-a deplasat în Germania, pentru primul summit bilateral cu cancelarul Angela Merkel de când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea, în 2014. Ucraina se opune cu vehemenţă extinderii gazoductului Nord Stream, considerând că pe această cale este subminată presiunea exercitată de Uniunea Europeană asupra Rusiei pentru a renunţa la anexarea Crimeii şi a pune capăt rebeliunii separatiste proruse din estul ţării. Ucraina a fost un subiect major în discuţiile purtate de Putin şi Merkel, cei doi lideri semnalându-şi aprobarea faţă de o potenţială misiune a ONU de menţinere a păcii în zonele de conflict din această ţară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video