Urmărește emisiunea live
Premierul Dăncilă: Avem nevoie de acest lucru. Guvernul va acorda sprijin
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Viorica-Dăncilă-Prim-ministrul-României
Viorica-Dăncilă-Prim-ministrul-României
Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni, cu prilejul vizitei făcute la întreprinderea aeronautică IAR Ghimbav, că pentru a putea vorbi de competitivitate şi performanţă este nevoie de tehnologie modernă, iar Guvernul va acorda sprijin acolo unde este necesar. 

„După cum am menţionat, vizităm mai multe unităţi economice (...) pentru a vedea realizările pe care le au până în acest moment şi trebuie să spunem că îl felicităm pe domnul director pentru modul de abordare, pentru viziunea dumnealui şi pentru faptul că, iată, avem o unitate economică care obţine profit, dar şi din punct de vedere al provocărilor la care trebuie să răspundă şi acolo unde este nevoie de sprijinul Guvernului să acordăm acest sprijin, astfel încât să îmbunătăţim lucrurile. Un element important îl reprezintă investiţiile, avem nevoie de tehnologie nouă, avem nevoie de modernizare astfel încât să putem vorbi de competitivitate şi performanţă', a declarat Viorica Dăncilă.

Premierul Viorica Dăncilă se află luni în judeţul Braşov pentru a verifica stadiul unor proiecte de investiţii finanţate din fonduri guvernamentale.

Potrivit unui comunicat transmis duminică, prim-ministrul are în program întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai antreprenorilor şi producătorilor de alimente bio, ai sindicatelor din industria de armament, cadre medicale, cetăţeni. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel