Predoiu, propunere pentru Guvernul Cioloș. Atac la Ponta
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu propune Executivului un model al 'dezvoltării echilibrate' care vizează parteneriatul cu antreprenorii şi societatea civilă.

'Propun guvernului Cioloş şi viitorului guvern un model al dezvoltării echilibrate prin parteneriatul guvern - antreprenori - societate civilă. Propun un model axat pe investiţii publice şi private, pe echilibru bugetar, pe investiţii în tehnologie şi educaţie, pe capitalism antreprenorial şi reforma companiilor de stat', a scris Predoiu, vineri, pe Facebook.

El arată că 'încet - încet se dezumflă toate gogoşile guvernului PSD', în contextul în care anul trecut creşterea economică a fost sub nivelul indicat de 'propaganda oficială', conform cifrelor publicate recent de INS.

'Modelul economic promovat de Ponta şi axat pe consum şi îndatorare nu a dezvoltat economia, ci a creat vulnerabilităţi şi a conservat şi adâncit dezechilibre, în special în companiile de stat şi în relaţia dintre administratori şi antreprenori, care sunt sufocaţi de legi, birocraţie şi taxe', a susţinut Predoiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel