Vezi și: Discursul Principesei Margareta în Senat, la aniversarea a 150 de ani de la înființarea Camerei Superioare a Parlamentului
"Eu consider, și vorbesc în numele Guvernului, că existența Senatului este indisolubil legată de istoria democratică a României și că nu văd o Românie democratică fără un Parlament Bicameral și în care Senatul să-și exercite atribuțiile care i-au fost conferite în urmă cu 150 de ani.
Evident că, atunci când ocupi o funcție executivă - de prim-ministru, de ministru, probabil și de președinte al țării - uneori Parlamentul și Senatul deranjează. Și ar fi mai ușor să nu existe Senat sau să nu existe Parlament deloc. Însă este o abordare care întotdeauna este reevaluată. Sunt convins că și președintele țării, dl Traian Băsescu, de la anul, va considera că e bine să existe două Camere ale Parlamentului, care să limiteze excesul de putere al Executivului și cred cu adevărat că de fiecare dată când prea multă putere se strânge în zona executivă, rolul Parlamentului și al Senatului, în mod special, este fundamental pentru a păstra acel echilibru pentru care, de altfel, Senatul a fost numit Cameră Ponderatoare.
Și, din acest punct de vedere, în numele Guvernului, dar și al partidului care are cel mai mare grup parlamentar în acest moment în Senat, vă asigur că această abordare privind bicameralismul este o abordare constantă", a spus Victor Ponta, marți, în discursul susținut în Parlament.
Citește și: Iliescu îi dă lecții de democrație lui Băsescu: Democrația nu e SRL
Atac subtil la adresa lui Antonescu
După ce Crin Antonescu afirmase că "în România au existat patru instituții majore: Senatul, Camera Deputațiilor, Monarhia și Partidul Național Liberal", premierul l-a contrazis și a spus că cele "patru instituții fundamentale care definesc statul modern român sunt: Monarhia, Parlamentul, Biserica și Armata".
"(...) Cred sincer - și aici mă alătur antevorbitorului meu - că există, într-adevăr, patru instituții fundamentale care definesc statul modern român. Cele patru, în interpretarea mea, sunt, sigur, Monarhia, Parlamentul, Biserica și Armata. Am încredere în aceste patru instituții, măcar pentru faptul că nu vor decide într-o dimineață să fuzioneze cu cineva", a continuat Victor Ponta.
Vezi și: APLAUZE pentru ANTONESCU la Senat. Declarația NEAȘTEPTATĂ pe care a făcut-o: Nu vă scandalizați
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face