'2016 este un an în care nu se întâmplă nimic. Toată ţara stă pe loc. Nu conduce, nu guvernează nimeni, nu ia nimeni măsuri, aşa încât sper ca pierderile din acest an să reuşim la anul să le recuperăm. Azi nu avem guvern şi nu o să avem probabil în 2016, dar după alegeri sper să îl avem. Sunt convins că pe 5 iunie şi aici, în Botoşani, şi în toată ţara, scorul politic va fi clar în favoarea PSD, iar în noiembrie, după alegerile parlamentare, pentru România este mult mai bine să avem din nou un guvern PSD- ALDE- UNPR', a spus fostul lider al social-democraţilor.
Ponta a criticat Guvernul Cioloş, afirmând că nu au fost acordate subvenţii în agricultură, nu au fost atrase fonduri europene şi a fost blocat sistemul electronic de achiziţii public, care va avea ca efect blocarea investiţiilor.
El a mai opinat că, după alegerile locale din 5 iunie, PSD şi ALDE 'vor găsi soluţia cea mai bună' pentru a înlătura Guvernul Cioloş. 'Din punctul meu de vedere, şi azi dacă am putea schimba guvernul de tehnocraţi e cam târziu. Adică am pierdut şase luni pe care nu ni le dă nimeni înapoi. Problema este dacă le mai pierdem şi pe celelalte şase. Asta e o chestiune pe care liderii partidelor din Parlament trebuie să o decidă', a mai spus Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol