'Dacă absorbţia banilor europeni nu este o necesitate prioritară pentru România şi riscăm să pierdem 4 - 5 miliarde de euro şi în acest an, atunci ce este prioritar pentru noi? Mulţi se vor întreba: există aceşti experţi? Răspunsul este clar: da. Cartografiaţi-i rapid în administraţia publică, în consultanţa privată, în universităţi şi în Academia Română, în instituţiile europene, pentru toate domeniile cheie finanţate prin programele operaţionale, constituiţi celula de criză şi asiguraţi-le suportul necesar pentru a putea pune pe masa Guvernului aceste ghiduri bine făcute', susţine Andreea Paul, într-un comunicat remis miercuri Agerpres.
Ea arată că, în 2014, pregătirile României pentru absorbţia banilor europeni 'au întârziat nejustificat din indolenţă birocratică într-un an de campanie electorală'.
'Să nu fim pregătiţi nici în anul 2016 cu ghidurile necesare şi sistemul IT suport pentru depunerea proiectelor şi absorbţia banilor europeni depăşeşte orice culme a răbdării', afirmă deputatul PNL.
Ea menţionează că a citit cu multă îngrijorare declaraţiile ministrului Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, care recunoaşte, în opinia ei, că unele ghiduri nu sunt nici măcar scrise, că prea puţine sunt în fază avansată de elaborare, dar şi că doar doi - trei funcţionari dintr-o autoritate de management sunt capabili să o facă, iar sistemul online de depunere a proiectelor lasă mult prea mult de dorit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol